Sistemul de operare Windows Phone al celor de la Microsoft începe să capete din ce în ce mai mult teren în bătălia dintre platformele mobile, potrivit CNet.
Astfel, în primele trei luni ale acestui ani, 5,6% dintre toate terminalele vândute în SUA rulau Windows Phone. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, sistemul de operare al Microsoft a reuşit să convingă numai 3,8% dintre cumpărători.
Mai mult, se pare că dispozitivele cu Windows au priză la foştii utilizatori de Android. Potrivit Kantar Worldpanel ComTech, 23% dintre noii posesori de Windows Phone au migrat de la dispozitive Android, 25% şi-au făcut un upgrade de la alt telefon Windows şi 42% au renunţat la feature-phone-uri.
De asemenea, Microsoft a înregistrat o creştere şi printre tineri. „Când ne uităm la cine a cumpărat dispozitive, între 2011 şi 2012, Windows avea succes printre consumatorii mai vârstnici, cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani. Totuşi, când ne uităm la cifrele de anul trecut şi de anul acesta, obsevăm că Windows are clienţi cu vârste între 25 şi 34 de ani“, a declarat analistul Mary-Ann Parlato.
Microsoft trebuie să mulţumească dispozitivelor Nokia Lumia pentru creştere. Majoritatea dispozitivelor cu Windows Phone vândute au fost produse de compania finlandeză.
Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.