Micul este salvat, iar în decurs de trei luni va fi declarat produs tradiţional românesc, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, referindu-se la directiva europeană potrivit căreia de la 1 iunie producţia de mici ar fi urmat să fie interzisă. "Micul românesc este salvat, ca să spun aşa. Nu este niciun fel de problemă. Cu ajutorul sectorului, care s-a mobilizat foarte bine, eu cred că am reuşit să facem un lucru foarte important", a spus ministrul. Asociaţia Română a Cărnii a cerut ca micii să fie consideraţi produs tradiţional după ce, conform unei directive europene, de la 1 iunie se interzice folosirea în compoziţia produselor de carne procesată a unor aditivi alimentari care se folosesc şi la prepararea micilor. "Sigur că mai sunt câteva zile până aşteptăm şi o decizie europeană în acest sens, dar de când a intrat în vigoare regulamentul european, micul românesc se produce în continuare fără niciun fel de problemă", a spus Constantin. El a explicat că va exista în regulamentul european o excepţie pentru ingredientele care se regăsesc în micul românesc. Ministrul a mai spus că asociaţiile din domeniu vor începe procesul de atestare a micului ca produs tradiţional românesc. "Acest proces va dura în jur de trei luni şi după aceea nu cred că va mai fi niciun fel de problemă", a afirmat ministrul.
Micul este salvat, iar în decurs de trei luni va fi declarat produs tradiţional românesc, a afirmat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, referindu-se la directiva europeană potrivit căreia de la 1 iunie producţia de mici ar fi urmat să fie interzisă. "Micul românesc este salvat, ca să spun aşa. Nu este niciun fel de problemă. Cu ajutorul sectorului, care s-a mobilizat foarte bine, eu cred că am reuşit să facem un lucru foarte important", a spus ministrul. Asociaţia Română a Cărnii a cerut ca micii să fie consideraţi produs tradiţional după ce, co