Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul lui Bradley Manning a început la Curtea Marţială de la Fort Meade

Publicat in Mediafax, luni 3 iunie 2013 ·

Procesul foarte aşteptat al tânărului militar american Bradley Manning s-a deschis luni la Curtea Marţială de la Fort Meade (Maryland), unde este judecat pentru una dintre cele mai importante scurgeri de documente confidenţiale din istoria Statelor Unite.

Tânărul în vârstă de 25 de ani a compărut la ora locală 09.45 (16.45, ora României) în faţa judecătoarei militare Denise Lind, după un an şi jumătate de audieri preliminare.

Acuzatul a recunoscut deja, în cadrul audierilor, că a furnizat site-ului de Internet WikiLeaks mii de rapoarte militare clasate "strict secret", însă neagă că ar fi intenţionat vreodată să facă "rău" Statelor Unite, aşa cum susţine acuzarea, declarând că a încercat să "provoace o dezbatere publică" pe tema războaielor americane din Irak şi Afganistan.

În schimb, administraţia americană avansează ideea că fostul militar a pus, "cu bună ştiinţă", Statele Unite în pericol, divulgând documente secrete, la care avea acces pe când lucra ca analist de informaţii în Irak, din noiembrie 2009 până la arestarea sa, în mai 2010.

Administraţia americană îl acuză pe Manning de "colaborare cu inamicul", în acest caz Al-Qaida, încercând să dovedească faptul că informaţiile divulgate au ajuns în mâinile organizaţiei teroriste.

Rechizitoriul include 22 de capete de acuze, dintre care zece au fost recunoscute de către Manning.

În pofida faptului că a pledat vinovat pentru anumite capete de acuzare, tânărul riscă închisoarea pe viaţă, în cazul în care judecătoarea militară Denise Lind, care prezidează Curtea Marţială, va hotărî că este vinovat de ajutarea inamicilor Statele Unite.

Din rândul celor 150 de martori chemaţi la proces, 24 vor depune mărturii cu uşile închise, mai ales ambasadori şi oficiali din cadrul serviciilor de informaţii, dar şi un membru al comandoului care a efectuat un raid, în mai 2011, împotriva

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°