Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ape din nou tulburi la Direcţia Agricolă

Publicat in Gazeta Noua, luni 3 iunie 2013 ·

La Direcţia Agricolă Judeţeană au început să sosească din nou documente care vizează direct conducerea. Vineri, în ultima zi din mai, un act oficial înregistrat făcea referire la anularea suspendării ordinului de detaşare a directorului Dan Bărăgan la conducerea instituţiei similare din judeţul Alba.

Respectivul ordin de detaşare a fost emis în toamna anului trecut şi atacat de directorul Bărăgan, în cele din urmă fiind obţinută, în instanţă, suspendarea lui până la soluţionarea conflictului în Justiţie. Documentul oficial primit vineri a pus însă în impas pe toată lumea, nefiind însoţit de numirea unei alte persoane la conducerea DAJ Olt. Pe de altă parte, actul iniţial de detaşare urma să-şi producă efecte până la 21 ianuarie, termen deja trecut. Cert este că liberalii se pregătesc să numească în funcţie un nou director, o persoană fiind angajată de curând în instituţie. Actualul director, Dan Bărăgan, nu a putut fi contactat pentru a comenta situaţia.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul ”cap” căzut în scandalul furtului tezaurului dacic: Gestul ministrei Culturii după ce directorul Muzeului Național de Istorie a refuzat să-și dea demisia

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a anunţat marţi, 28 ianuarie, că, având în vedere refuzul directorului Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, de a-şi da demisia de onoare, a procedat la denunţarea contractului d

Raluca Turcan afirmă că nu era nevoie de o hotărâre de Guvern pentru exportul temporar al pieselor de patrimoniu la expoziţia din Olanda: Toţi paşii legali au fost îndepliniţi. A fost hazardul, a fost un furt care se putea întâmpla oriunde

News.ro acum 7 ore
Fostul ministru al Culturii Raluca Turcan susţine că nu a încălcat legea atunci când a aprobat realizarea expoziţiei cu obiecte din aur în Muzeul Drents. Ea explică faptul că nu era nevoie de existenţa unei hotărâri a Guvernului pentru exportul temp

Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice miercuri, 29 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit Rețele Electrice România, acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în c

România are prima hartă interactivă cu localităţile vizate de risc în caz de cutremur

Libertatea acum 9 ore
Siguranţa seismică a clădirilor este o prioritate a Guvernului, iar România are începând de marți, 28 ianuarie, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, prima hartă cu localitățile vizate de risc seismic, care vor putea cere finanţare pentru conso

240 de posturi ce urmează a fi desfiinţate, identificate la Camera Deputaților

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de coaliţia PSD-PNL-UDMR-Minorităţi naţionale, conducerea Camerei Deputaţilor, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituţiei, precizează preşedin

Cele mai noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic: Suspecții sunt din provincia Olanda de Nord / Anchetatorii au în vizor o altă mașină

HotNews acum 4 ore
Poliția din Țările de Jos Poliția are o nouă pistă în cazul jafului de la Muzeul Drents din Assen, de unde au fost furate Coiful de la Coțofenești și trei brățări dacice. Mai mulți suspecți sunt din provincia Olanda de nord, potrivit unui comunicat

Ministrul Finanțelor a prezentat proiectul de buget. Ce ministere primesc mai mulți bani și unde se fac tăieri / „România va avea un buget cumpătat, prin care punem statul la dietă”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a oferit detalii despre proiectul de buget pentru 2025 și susține că acesta va fi unul „cumpătat” și „va asigura plata salariilor și pensiilor, investiții masive în economie și fonduri consistente pentru dezvolta

Celulă de criză la MAE după deteriorarea situației din Congo: Demersuri pentru evacuarea românilor, „angajați privați ai guvernului RDC”

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că a convocat Celula de criză interinstituțională după deteriorarea situației din Congo și face demersuri pentru a se asigura că românii de acolo sunt în afara pericolului, dar și pentru evacuarea lor

Tucker Carlson susţine că administraţia Biden a încercat să îl asasineze pe Putin

News.ro acum 11 ore
Jurnalistul conservator american Tucker Carlson, care a venit în 2024 la Moscova pentru a-l intervieva pe liderul de la Kremlin, a acuzat luni administraţia lui Joe Biden că a încercat să îl asasineze pe Vladimir Putin, relatează POLITICO. „Administ

CCR: Modificările la Legea energiei electrice şi a gazelor naturale sunt neconstituţionale

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a admis, marţi, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.194 pct.37 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 sunt neconstituţionale. Curtea Constituţio

Vremea

București
acum

mie.

5°/15°
joi

8°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/13°
Iasi
acum

mie.

5°/17°
joi

8°/14°
vin.

8°/14°
sâm.

2°/10°
Constanta
acum

mie.

3°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/11°
sâm.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/14°
joi

5°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

1°/8°
Timisoara
acum

11°
mie.

9°/15°
joi

8°/10°
vin.

7°/11°
sâm.

3°/7°