Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Negreşti Oaş sprijină acţiunile ecologice ale elevilor

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 3 iunie 2013 ·

Concursul de educaţie ecologică “Viaţă pentru mediu, viaţă pentru om” a ajuns la cea de-a şaptea ediţie. Organizat la iniţiativa Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Satu Mare în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, anul acesta concursul se desfăşoară având ca temă campania de combatere a ierbii pârloagelor, plantă cu un puternic efect alergogen şi deosebit de nociv pentru sănătatea populaţiei.Un număr de opt echipaje, patru din Ungaria şi patru din judeţul Satu Mare, se luptă pentru câştigarea unui loc fruntaş la etapa internaţională a concursului care va avea loc pe data de 5 iunie, marcând astfel Ziua Internationala a Mediului. Aflat printre finalişti, Liceul Teoretic Negreşti Oaş a ocupat locul întâi la etapa judeţeană şi derulează o serie de acţiuni de combatere a acestei plante invazive de carantină. Voluntarii au solicitat în acest sens şi sprijinul Primăriei oraşului Negreşti Oaş, iar în ultima şedinţă a Consiliului Local s-a votat emiterea unei hotărâri de Consiliu în ceea ce priveşte luarea cât mai urgentă a unor măsuri eficiente cu scopul diminuării efectelor produse de iarba pârloagelor. “Consiliul local al oraşului Negreşti Oaş întrunit în şedinţa ordinară astăzi 24.05.2013, la solicitarea profesoarei Mariana Vasile, coordonator proiecte şi programe din cadrul Liceului Teoretic Negreşti Oaş, hotărăşte ca pe teritoriul oraşului să fie stabilite măsuri de combatere şi limitare a răspândirii plantelor cu potenţial alergen (gen iarba pârloagelor – Ambrosia artemisiifolia, pelinul – Artemisia sp. ) prin lucrări agrotehnice repetate la sol, scoaterea rădăcinilor prin metode mecanice, smulgere, cosire şi metode chimice standard de erbicidare”, se arată în proiectul de hotărâre respectiv.

Primarul Aurelia Fedorca a felicitat elevii voluntari şi i-a asigurat de tot sprijinul necesar în derularea acţiunilor propuse. Florin Dura Concursul de educa

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%

Ziarul Financiar acum 5 ore
Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%: ► Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în aprilie 2025 la 4,85% (4,86% în martie) şi a crescut în mai la 5,45%. Avansul fa

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°