Comisia care se ocupă de organizarea ediției din acest an a “Zilelor Municipiului” a avut în această dimineață prima întâlnire. După o scurtă întrevedere la Primărie membrii acesteia s-au deplasat în teren pentru a inspecta zona propusă pentru desfășurarea evenimentelor.
Printre primele propuneri se numără și cele cu privire la persoana care să prezinte acest eveniment. Pavel Bartoș și Horia Brenciu sunt numele vehiculate până astăzi. Ei urmează să fie contactați, iar în funcție de disponibilitate și prețul cerut va fi stabilit numele prezentatorului.
O altă propunere este aceea ca într-un din cele trei zile ale evenimentului întreg programul artistic să fie susținut de formații dn Republica Moldova. Acestea vor fi aduse în Pașcani de către Sandu Vasile, proprietarul ProinVest Group.
Săptămâna aceasta urmează să se ia toate deciziile în privința modului de desfășurare a evenimentului. Viceprimarul Vasile Axinte susține că în această perioadă vor fi studiate ofertele venite din partea firmelor care impresariază artiștii. De asemenea instituțiile din subordinea Primăriei, Biblioteca Municipală, Casa de Cultură și Clubul Sportiv Municipal, trebuie să finalizeze programul de activități.
Locația unde se vor desfășura evenimentele rămâne cea de la stadion, deși una din propuneri indica zona unde s-a desfășurat și ultima ediție a Zilelor Municipiului.
Comisia care se ocupă de organizarea ediției din acest an a “Zilelor Municipiului” a avut în această dimineață prima întâlnire. După o scurtă întrevedere la Primărie membrii acesteia s-au deplasat în teren pentru a inspecta zona propusă pentru desfășurarea evenimentelor.
Printre primele propuneri se numără și cele cu privire la persoana care să prezinte acest eveniment. Pavel Bartoș și Horia Brenciu sunt numele vehiculate până astăzi. Ei urmează să fie contactați, iar î