Victor Ponta a declarat, luni, înaintea reuniunii conducerii USL, că în şedinţă va începe discutarea unor lucruri din protocolul de funcţionare în aşa fel încât în activitatea Uniunii să nu mai apară "sincope", el arătând că e foarte important să existe un cod de conduită.
"Nu finalizăm azi. Azi începem şi discutăm lucrurile pe care le avem de aşezat pentru perioada următoare în aşa fel încât să nu mai apară sincope în activitatea USL. Avem propuneri şi noi, şi liberalii", a spus Ponta.
El a arătat că toate articolele din actualul protocol sunt de nenegociat, în sensul în care nu vor fi schimbate articole, ci adăugate lucruri în plus pentru perioada următoare.
Ponta a spus că este e foarte important să existe un cod de conduită care să conţină sancţiuni.
"Un cod de conduită e absolut necesar. Am avut cazul Roşca Stănescu, dar o să avem multe altele, fie că e vorba de social-democraţi, de liberali. E foarte important să avem un cod de conduită în cadrul USL în aşa fel încât să prevenim sau, la nevoie, să sancţionăm dacă mai apar asemenea situaţii", a spus Ponta.
El a arătat că protocolul actual al USL va fi "adaptat" la realităţile perioadei care vine, respectiv anul 2014 şi perioada de după 2014.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, în urmă cu o săptămână, că la nivelul liderilor USL s-a convenit că protocolul alianţei nu va fi modificat în puncte esenţiale, precum programul USL, înţelegerile de natură tehnică sau obiectivele privind Constituţia, regionalizarea sau alegerile prezidenţiale.
Liderul PNL preciza că, în ceea ce priveşte modificarea protocolului USL, au fost convenite deja o serie de puncte asupra cărora nu se vor face modificări.
"Nu se schimbă nimic fundamental din înţelegerile care au fost comunicate public alegătorilor noştri. Nu se schimbă...nu ştiu, toate acele înţelegeri de natură tehnică, paritate