Nu ştiu de ce îi iubesc aşa de mult pe moldoveni, nu am niciun motiv şi nici iubiri moldoveneşti nu am avut, dar trebuie să recunosc ca sunt extraordinari. Şi extrem de talentaţi. Mai ales că cei din seara aceasta au donat încasările fundaţiei pentru copiii bolnavi cronic provenind din familii nevoiaşe, din Moldova, condusă de regizorul filmului, Tony Hawks.
...in Paris. Iniţial, aşa cum au repetat Violeta Griţcan (Connexions Moldavie) şi Dorin Dusciac (Membru al Asociaţiei „IMPACT”, Inginer-cercetător, fizica nucleara, Comisariatul pentru Energie Atomicaşi Energiile Alternative, or. Saclay), fericiţi că sala teatrului era plină într-o duminică pariziană plină cu soare, că publicul i-a "cadonat" (moldo-franţuzism însemnând a oferi cadou?!) cu prezenţa lor, trebuia să vedem un film, în acest 2 iunie. "Playing the Moldovans at Tennis!" , după ce asistasem în prealabil la lansarea romanului semnat de Olga Căpăţînă, "Afghanistan – mon rayon de soleil sauvage" .
Dar, în fine, seara noastră s-a terminat cu mult mai bine, foarte cinstit, asemeni într-un montaj de teatru în care lucrurile merg oareşcum anapoda, dar au un final fericit.
Să vedem...lansarea a avut loc, inedit, nu cu o prezentare lungă făcută de autoare, ci cu impresiile unor cititori ad-hoc! Cu muzică interpretată la chitară, cu un bufet improvizat dar super-reuşit, animat de câteva superbe studente din capitala Franţei. Inutil să vă mai spun că se vorbea în toate limbile posibile - română, franceză, rusă, engleză, facebookeză şi ...IT. Da, nu ET, nu phone home, ci "Cum", "Adică? Totul presărat cu zâmbete de bambini blonzi şi buclaţi, cu Teodor al Violetei încercând microfoane (nu ştiu cum face fiinţa asta extraordinară pentru a organiza evenimente de acest gen, sau chiar mai imense - gen concert cu "Lăutarii" şi maestrul Nicolae Botgros şi în acelaşi timp să se ocupe şi de copii, în culisele
