Noi, românii suferim de multe boli. Dar cea mai gravă e faptul că ne îngropăm în uitare şi nerecunoştinţă istoria, cultura şi, mai ales oamenii.
Maramureşul e în toate topurile privind patrimoniul UNESCO, cultural, natural. Un top al oamenilor de seamă nu există după lege. După legea oamenilor. Dar există după legea lui Dumnezeu. Şi, în fruntea lui, smerit, blând şi iubitor ar fi, cu siguranţă Î.P.S. Justinian.
Îngerul în trup de bunic al Maramureşului.
Lumina i-o vezi din ochi. Oglindă a sufletului. Iar înţelepciunea din cuvânt. Un cuvânt blând, dar hotărât, în care poţi să ai certitudinea că nu-ţi vorbeşte un om, fie el şi sfânt. Ci Dumnezeu. Dar dragostea, cea mai mare dintre virtuţi, i se citeşte în toate. Din felul în care te ţine de mână, ca să nu-ţi „rupi” sufletul printre mizeriile acestei lumi, din felul în care te priveşte dându-ţi încredere că, dacă la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, şi pentru tine, un biet păcătos, minunile sunt posibile şi, mai ales, din felul în care ne cuprinde pe toţi în rugăciunea lui profundă şi neîntreruptă.
E greu să scrii despre un om care are smerenia sfinţilor, iubirea mucenicilor şi râvna primilor creştini. Un om care trăieşte în fiecare moment cu un singur gând şi o singură frică: aceea de a nu-i supăra pe Dumnezeu şi pe oameni.
Î.P.S. Justinian este cu siguranţă un sfânt. Iar despre sfinţi se scrie în Pateric şi-n cartea veşniciei, nu într-o pagină de ziar. Dar săptămâna trecută, Arhiepiscopul Maramureşului şi Sătmarului a împlinit 92 de ani. Şi apoi, Dumnezeu primeşte orice fel de rugăciune. Chiar şi cea scrisă într-un articol de ziar...
Î.P.S. Justinian este un om absolut. De aceea, e greu să-l cuprinzi. Ar trebui să vorbim despre el ca maramureşean, ca fiu smerit de ţăran, ca şi călugăr, duhovnic, ierarh, cărturar, ctitor, scriitor, învăţător. Dar pentru n
