Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interes bun pentru speculaţiile futures la debutul lunii

Publicat in Bursa, marți 4 iunie 2013 ·

A şasea lună din an a debutat cu creşteri pentru derivatele tranzacţionate la Sibex, după jumătate de şedinţă cotaţiile aflându-se în majoritate pe plus. Lichiditatea pieţei era una bună, menţinându-se nivelul de interes manifestat în ultimele zile din luna precedentă. La ora 16.15 se observau aşadar 1065 de contracte iar valoarea tranzacţiilor era de 14,2 milioane lei.

La ora menţionată derivatul pe indicele Dow Jones, scadenţa iunie, era cel mai tranzacţionat, cu 752 contracte. Cotaţia indicelui creştea cu 59 de puncte, la 15.165 de puncte. Pe piaţa americană, preţul futures al indicelui creştea, indicând o evoluţie "verde" la NYSE, în condiţiile în care investitorii americani aşteptau publicarea unui raport privind producţia în luna mai. DEDJIA_RON se tranzacţiona şi pe scadenţa septembrie, dar la un nivel mult mai modest: doar 7 contracte. Cu toate aces¬tea, în opinia unui broker "este de aşteptat ca volumele pe scadenţa din toamnă să crească pe măsură ce ne apropiem de scadenţa iunie, urmând să observăm strategii de roll-over". În raport cu scadenţa septembrie, indicele american era cotat la Sibex la 15.040 de puncte, în urcare cu 79 de puncte.

În sectorul valutelor, speculatorii au încheiat 139 de contracte pe simbolul EUR/USD_RON, pe scadenţa iunie. Moneda unică se deprecia timid, cu 0,08% faţă de dolar, fiind estimată la 1,2990 USD. Pe plan extern moneda europeană înregistra variaţii reduse faţă de cea americană, după ce un raport a indicat că producţia din cele 17 ţări utilizatoare de euro s-a contractat mai puţin decât se estimase iniţial pentru luna mai. De pe segmentul valutar se tranzacţiona şi perechea euro/leu pe scadenţele iunie şi septembrie. Se observau 17 şi 25 contracte, date valabile la ora 16.15. Euro creştea cu 0,68 şi 0,45% la 4,4197 şi 4,44 lei.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni speculatorii au pariat pe evoluţia preţulu

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 36 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum o ora
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 47 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum 2 ore
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°