de Dan FRÂNCU
danfrancu@tribuna.ro
03 iunie 2013 22:41
1 vizualizare
A-A+
De câteva zile, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Racoviţa deţine un autovehicul pentru intervenţii în caz de incendii. Maşina de pompieri a fost donată de serviciul public special din Carquefou (Franţa), oraş înfrăţit cu comuna Racoviţa, ca urmare a demersurilor laborioase făcute de Asociaţia "Racoviţa- Carquefou", Primăria comunei Racoviţa, cu sprijinul Comitetului de Înfrăţire "Carquefou- Racoviţa".
La sfârşitul lunii trecute, primarul Simion Olariu a făcut o deplasare la Carquefou pentru a intra în posesia actelor şi cheilor maşinii şi pentru a perfecta, împreună cu partenerii francezi, toate documentele necesare ce ţin de această operaţiune.
Maşina a fost transportată la Racoviţa pe o platformă specială. "După ce autospeciala a ajuns la Racoviţa, am fost nevoiţi să facem unele adaptări ale racordurilor furtunelor, pentru a se potrivi cu aceste elemente de îmbinare folosite în România, am făcut ceva teste şi exerciţii, astfel că acum putem spune că maşina este operaţională. Zilele următoare ne vom ocupa şi de înmatricularea maşinii.", ne-a informat primarul Simion Olariu.
Edilul şef şi Racoviţa, împreună cu şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei comunei Racoviţa, Lucian Gerea, precum şi membrii serviciului, doresc să mulţumească şi pe această cale, Comitetului de Înfrăţire din Carquefou, Primăriei Carquefou, Asociaţiei "Racoviţa- Carquefou", precum şi serviciului de pompieri din Carquefou, pentru eforturile făcute ca această donaţie, extrem de utilă, să fie concretizată.
Camionul de pompieri este marca Renault, deţine o pompă ce poate evacua 2.100 litri de apă/minut (la o presiune de 15 bari), are o vechime de 25 de ani, dar numai 30.000 kilometri parcurşi. Ultima verificare tehni