Articolul propus de PC privind introducerea unei menţiuni în ceea ce priveşte Casa Regală se va regăsi în preambulul Constituţiei revizuite, a declarat preşedintele PC, Daniel Constantin.
“În urma discuţiilor de astăzi şi sensul respingerii acelui articol a fost acela că locul acelui articol trebuie să fie în preambulul propunerii de modificare a Constituţiei. În acest sens, fiind deja mai multe propuneri pentru preambulul Constituţiei, probabil că va fi o rubrică discutată după ce vor fi discutate toate articolele de revizuire a Constituţiei şi cred că articolul, aşa cum a fost el propus, sau cu anumite modificări, va fi cuprins în preambulul viitoarei Constituţii şi nu va face altceva decât să recunoască rolul istoric pe care Casa Regală l-a avut în constituirea statului democratic, unitar român”, a declarat Daniel Constantin, după şedinţa USL de luni.
Comisia de revizuire a Constituţiei a respins miercuri amendamentul formulat de către deputatul PC Aurel Ionescu, prin care acesta propunea recunoaşterea rolului istoric al Casei Regale în textul legii fundamentale, transmite Mediafax. Amendamentul a întrunit în plenul comisiei 17 voturi “împotrivă”, 2 abţineri şi doar un vot “pentru”, după o serie de discuţii legate de oportunitatea reglementării în textul Constituţiei a unei asemenea prevederi.
Preşedintele comisiei, Crin Antonescu, a afirmat că împărtăşeşte “resortul de inspiraţie” al propunerii, dar are o îndoială de natură tehnică în ceea ce priveşte introducerea în textul fundamental a noţiunii “Casa Regală“, care ar putea naşte întrebări privind existenţa unei astfel de instituţii ca fiind a statului român. Ulterior, la propunerea senatorului PNL Petre Roman, s-a convenit că o eventuală referire la Casa Regală şi recunoaşterea rolului acesteia în dezvoltarea României ar putea fi introdusă în preambulul Constituţiei.
Articolul propus de