In noaptea de 1 spre 2 iunie, la orele 3:10, Gheorghe V., in varsta de 20 ani, din satul Agaua, in timp ce conducea autoturismul, pe DC 62, in afara localitatii Marasu, a circulat pe sensul opus si, in apropiere de intersectia cu DJ 212A, catre satul Plopi, nu s-a asigurat la revenirea pe sensul normal de mers si s-a tamponat cu autoturismul condus de Daniel M., in varsta de 16 ani, din comuna Marasu, pe care l-a proiectat intr-un copac. In urma impactului a rezultat vatamarea corporala grava a pasagerei Aurelia V., in varsta de 19 ani, din satul Agaua, care a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale. Dupa producerea accidentului, V.Gheorghe a parasit locul faptei fara incuviintarea politistilor, fiind gasit la domiciliu. Politistii au stabilit ca ambii soferi nu detineau permise de conducere, iar autoturismul primului avea autorizatia provizorie de circulatie expirata din 17 octombrie 2010. Ambii au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Lui Gheorghe V. i s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de vatamare corporala grava din culpa, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, conducere a unui autovehicol pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere si parasirea locului accidentului fara incuviintarea politiei, iar lui Daniel M. pentru savarsirea infractiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere. In noaptea de 1 spre 2 iunie, la orele 3:10, Gheorghe V., in varsta de 20 ani, din satul Agaua, in timp ce conducea autoturismul, pe DC 62, in afara localitatii Marasu, a circulat pe sensul opus si, in apropiere de intersectia cu DJ 212A, catre satul Plopi, nu s-a asigurat la revenirea pe sensul normal de mers si s-a tamponat cu autoturismul condus de Daniel M., in varsta de 16 ani, din comuna Marasu, pe care l-a proiectat intr-un co