Parohia “Coborârea Duhului Sfânt” din Adjudeni a fost, sâmbătă, 1 iunie, gazda “Sărbătorii Copiilor” – o activitate diecezană, organizată de Oficiul pentru Pastorația Tinerilor, Copiilor și Asociațiilor, în strânsă colaborare cu parohia gazdă.
Tema întâlnirii a fost “Suntem mesagerii lui Isus!”. Peste 3.500 de copii din 98 de parohii ale Diecezei de Iași, împreună cu aproximativ 500 de animatori și peste 70 de preoți, s-au adunat în jurul PS Petru Gherghel, răspunzând la invitația lui Isus de a fi mesagerii săi.
Pregătindu-se pentru sfânta Liturghie ce avea să urmeze, copiii l-au așteptat pe PS Petru Gherghel în fața bisericii gazdă “Coborârea Duhului Sfânt”. Procesiunea, la care au participat peste 70 de preoți din dieceză, printre care s-au aflat PS Petru Gherghel, preotul Aurel Iștoc, parohul comunității, preoții Ionuț Pal și Daniel Frâncu, părinții vicari, și preotul Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Tinerilor, Copiilor și Asociațiilor, a fost însoțită de aplauzele furtunoase ale copiilor prezenți în biserică.
La cuvântul de învățătură, coborând în mijlocul copiilor, PS Petru Gherghel a fost înconjurat de reprezentanții parohiilor prezente la eveniment, având în mijlocul lor icoana Sărbătorii Copiilor, care era prezentă pentru ultima zi în biserica de la Adjudeni.
Preasfințitul le-a vorbit copiilor despre cei pe care Domnul i-a chemat să-l vestească și le-a amintit că, dintre toți, copiii sunt cele mai frumoase daruri ale împărăției lui Dumnezeu, astfel că ei trebuie să se poarte ca atare.
În a doua parte a zilei, la “Festivalul copiilor”, copiii din parohiile Diecezei de Iași au avut ocazia să-și împărtășească talentul și celor de față, în spectacolul organizat în cinstea lor. Cei care au urcat pe rând pe scenă au fost aclamați de cei din public, cărora li s-au alăturat PS Petru Gherghel și preotul p