Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Michael Douglas consideră că a făcut cancer datorită unei boli transmisibile sexual

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 3 iunie 2013 ·

Într-un interviu apărut luni în cotidianul britanic Ther Guardian, actorul american Michael Douglas (68 de ani), care a suferit de cancer la gât acum trei ani, pune apariţia bolii pe seama vieţii sale sexuale.

Douglas, care deţine rolul principal în cel mai recent film al lui Steven Soderbergh, 'Behind th Candelabra', în care îl interpretează pe pianistul gay Liberace, a spus că boala de acum trei ani nu a fost rezultatul excesului de alcool sau ţigări, ci că a fost provocată de o boală transmisibilă pe cale sexuală. 'Fără să intru în detalii, acest tip de cancer este produs de virusul papilloma uman (HPV) şi poate apărea la cei care practică cunilingus', arată el.

'Doream să ştiu dacă necazurile produse de faptul că fiul meu era la închisoare ar fi putut contribui la declanşarea cancerului; nu, de fapt se datora unei boli transmisibile pe cale sexuală', afirmă actorul.

Fiul cel mare al lui Douglas, Cameron, ispăşeşte o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru deţinere şi trafic de droguri.

Michael Douglas, de două ori câştigător al premiului Oscar, a dezvăluit în 2010 că are cancer şi se tratează prin chimioterapie şi radioterapie. 'Trebuie să merg regulat la control, o dată la şase luni, dar totul este normal de doi ani', a spus el, adăugând că 'acest tip de cancer nu recidivează în 95% din cazuri'.

Potrivit unor studii realizate de Facultatea de odontologie din Malmo (Suedia) şi publicaţia medicală The New England Journal of Medicine, există cu adevărat o legătură de la cauză la efect între practicile sexuale orale şi cancerul la gât. HPV este şi la originea a 99% din cazurile de cancer uterin, arată un studiu al sistemului de sănătate britanic (NHS).

Într-un interviu apărut luni în cotidianul britanic Ther Guardian, actorul american Michael Douglas (68 de ani), care a suferit de cancer la gât

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 20 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 43 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 46 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°