Zeci de copii, părinţi, bunici, voluntari, bibliotecari şi alţi prieteni ai Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea s-au adunat ieri, în faţa Cinematografului „Balada”, pentru a marca, printr-o explozie de entuziasm, veselie şi copilăreală la maxim, deschiderea cluburilor ce au demarat astăzi la Secţia pentru Copii şi Tineret a instituţiei de cultură. Mesajul transmis cu acest prilej, „Biblioteca sunt Eu!” a fost purtat pe spate de aproape fiecare participant, de la cei de doar câţiva anişori până la cei de anii senectuţii.
Prin acest inedit proiect al Bibliotecii, copiii şi adolescenţii urbei au ocazia, începând de astăzi, să-şi petreacă vacanţa, şi nu numai, într-un mod plăcut şi instructiv, fie scriind poveşti digitale în cadrul Clubului „Povestaşilor IT”, fie creând diverse obiecte handmade la Clubul „DecoArt”, fie citind poveşti şi discutând pe marginea lor la Clubul de lectură „Taraba poveştilor”, fie cântând în cadrul Clubului „Muzicanţii din...bibliotecă” sau învăţând sau aprofundând reguli de comportare la Clubul de „Bune maniere online şi offline”.
Şi, pentru ca lucrurile să meargă ca pe roate, Biblioteca a recrutat voluntari care să lucreze cu participanţii la Cluburi, care au fost instruiţi în cadrul unor întâlniri, sub îndrumarea Margaretei Tătăruş, şefa Secţiei pentru Copii şi Tineret şi formator în cadrul Bibliotecii Judeţene. „Prin acţiunea de astăzi (ieri-n.r.) marcăm deschiderea cluburilor la care v-aţi înscris şi vă aşteptăm să citim, să cântăm, să construim poveşti, să ne jucăm împreună şi să învăţăm unii de la ceilalţi. Pentru că, pentru cine facem noi, Biblioteca, lucruri atât de interesante? Pentru toată lumea! Aşadar, biblioteca poate fi fiecare dintre noi, fiecare dintre noi poate adera la acest slogan, «Biblioteca sunt Eu!», şi împreună putem face lucruri minunate, cei mari pentru cei mici, cei mici pentru c