Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem codaşii lumii la capitolul infrastructură. Care sunt străzile cu cele mai mari probleme din Bucureşti

Publicat in Adevarul, luni 3 iunie 2013 ·

Infrastructura din Capitală nu este nici pe departe demnă de o capitală europeană, Bucureştiul având nevoie ca de aer de proiecte care să reducă aglomeraţia dar şi drumurile precare. Centura oraşului şi Zona 8 din Sectorul 5 al Capitalei sunt două exemple care dezvăluie starea proastă a infrastructurii stradale.

Un studiu al Forumului Economic Mondial poziţionează România în fruntea clasamentului când vine vorba de cele mai proaste drumuri din Europa, şi ocupă treapta a III-a în lume la acelaşi capitol.

Drumurile naţionale care străbat municipiul Bucureşti sunt în procent de 95,3% cu durată depăşită. Bucureştiul are nevoie ca de aer de mari proiecte de infrastructură care să fluidizeze traficul, să modernizeze şi să ridice imaginea oraşului până la nivelul unei capitale europene.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, strategia generală a instituţiei este menţinerea viabilităţii reţelei rutiere, prin programul de reabilitare a drumurilor.

Programul de reabilitare a drumurilor naţionale a început în anul 1994, fiind segmentat în 15 etape, astfel încât până în anul 2014 să fie reabilitaţi 11.300 km.

Finanţarea lucrărilor de reabilitare se bazează pe Acorduri de finanţare încheiate cu Instituţiile Financiare Internaţionale (IFI) şi contribuţia Guvernului României. Până în prezent au fost finalizate primele trei etape ale programului însumând 2.275 km, spun reprezentanţii CNADNR pe site-ul oficial al instituţiei.

Drumuri de ţară în zone rezidenţiale ale Bucureştiului

Cu toate astea, străzile din oraş mai au nevoie încă de reabilitare. In Capitală există străzi care seamănă mai mult cu drumurile unui sat uitat de lume decât cu străzile care străbat o zonă rezidenţială şi un oraş care se vrea metropolă.

O situaţie deplorabilă se află şi în Sectorul 5 al Capitalei. Mai multe stră

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum 24 minute
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Suspectul atacului din New Orleans plănuia să-și ucidă familia și să se alăture ISIS. Înregistrările video descoperite dezvăluie intențiile sale periculoase

Libertatea acum 46 minute
Într-o serie de videoclipuri înfricoșătoare, Shamsud-Din Jabbar, suspectul atacului mortal de Anul Nou din New Orleans, și-a dezvăluit planurile macabre de a-și ucide familia și dorința de a se alătura ISIS. Potrivit News.ro, bărbatul de 42 de ani a

Ce spune Călin Georgescu despre atacarea la CEDO a anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu a comentat joi, pe X, decizia de a ataca la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) decizia Curții Constituționale privind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale: „Dacă justiția română nu a adus dreptate, atunci poate

Reacția lui Elon Musk la explozia unui Cybertruck în fața unui hotel Trump: "Au ales greșit vehiculul pentru un atac terorist"

Ziare.com acum o ora
Fondatorul Tesla Elon Musk a reacționat la explozia unui Cybertruck în fața unui hotel deținut de președintele ales Donald Trump în Las Vegas. Autovehiculul Tesla a ucis șoferul în timpul exploziei și a rănit 7 persoane. Musk spune că Cyberbruck a f

Vești proaste pentru Musk: primul declin al livrărilor anuale de mașini Tesla

Wall-Street.ro acum 2 ore
Livrările anuale ale Tesla au scăzut pentru prima dată în 2024, chiar dacă producătorul american de vehicule electrice (EV) a livrat un număr-record de unităţi în trimestrul patru, transmite Reuters. În predeschiderea şedinţei Bursei de la New York,

Republica Moldova schimbă moneda de referinţă de la dolar la euro. Maia Sandu: „Un simbol al integrării noastre economice în Uniunea Europeană”

Mediafax acum o ora
Euro va înlocui dolarul american în această funcţie, o măsură ce confirmă orientarea economică a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană, informează agenţia Moldpres, care citează Serviciul de presă al Preşedinţiei. Acţiunea va aduce beneficii pen

Rolex majorează preţurile ceasurilor cu până la 8%, după ce valoarea aurului a explodat în 2024

Mediafax acum o ora
Compania cu sediul în Geneva, controlată de o fundaţie elveţiană, a început anul cu o majorare a preţurilor de până la 8% pentru anumite modele fabricate din metale preţioase. Un model Day-Date din aur galben, cu un cadran negru de 40 de milimetri,

„Un stat poliţienesc tiranic”. Elon Musk atacă guvernul britanic şi susţine un activist de extremă dreapta care este închis

News.ro acum o ora
Miliardarul american Elon Musk, devenit mâna dreaptă a lui Donald Trump, a cerut joi eliberarea agitatorului britanic de extremă dreapta Tommy Robinson, care a fost recent condamnat. Este un nou exemplu de interferenţă a proprietarului X şi Tesla în

Şeful poliţiei din Gaza, ucis într-un atac israelian soldat cu alte victime, printre care femei și copii

HotNews acum o ora
Atacul israelian în care au fost uciși cel puțin 11 oameni, printre care șeful poliţiei din Fâşia Gaza, dar și femei și copii, a avut loc joi, în apropierea taberei de refugiaţi Al Mawassi din sudul enclavei, potrivit CNN și News.ro. Bombardamentul

România, inclusă de CNN pe lista celor mai bune locuri de vizitat în 2025

Mediafax acum 5 ore
„Nu au mai rămas multe locuri în Europa care să aibă încă acea atmosferă nedescoperită, dar România se apropie de ea. Acest lucru este un dar în aceste timpuri marcate de supra-turism - pentru că iată o ţară care are de toate, de la staţiunile balne

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

-0°/4°
Iasi
acum

joi

3°/11°
vin.

2°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°
dum.

-1°/4°