Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: poziţia României privind independenţa Kosovo trebuie să se plieze pe cea a UE

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 3 iunie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a reiterat luni că, din punctul său de vedere, România trebuie să-şi coordoneze poziţia referitoare la statutul Kosovo cu partenerii europeni, în contextul în care 22 de state au recunoscut independenţa acesteia, anunţând că va discuta acest subiect săptămâna viitoare şi cu omologul său slovac Robert Fico. Sursa: Razvan Valcaneantu

Premierul a făcut această afirmaţie la reuniunea comisiilor de politică externă ale Parlamentului, care dezbat statul Kosovo.

“Este un pas în ideea unui nou tip de relaţie între Parlament şi Guvern, inclusiv în ceea ce priveşte deciziile de politică externă, un pas în sensul întăririi acestor relaţii, în sensul cooperării în luarea deciziilor şi în sensul consultării. Astăzi ne aflăm în faţa dvs nu cu o propunere de decizie, ci doar cu o informare şi probabil o discuţie cu dvs referitoare la un punct delicat, dificil de pe agenda de politică externă a României şi a Europei", a spus Victor Ponta, citat de Agerpres.

El a amintit că a discutat subiectul şi cu premierul sârb, care s-a aflat săptămâna trecută la Bucureşti.

“După cum ştiţi există dezvoltări în ceea ce priveşte acest subiect. În acest moment, la nivel european, mai sunt cinci state care nu au recunoscut statutul de independenţă al Kosovo. Între cele cinci se află şi România. Am avut la Bucureşti discuţii inclusiv pe această temă cu primul-ministru Serbiei. Voi avea şi săptămâna viitoare, la Bratislava - unul din punctul de discuţie cu primul-ministru al Slovaciei, domnul Fico va fi în acelaşi sens. Diplomaţia românească, conform deciziei preşedinte - prim-ministru, şi al unei rezoluţii adoptate de Parlament, a respectat de fiecare dată deciziile la nivel politic, însă suntem într-o continuă adaptare la situaţia politică europeană şi mondială şi ideea de a avea această discuţie este tocmai de a şti dacă România mer

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum o ora
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 20 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Tânăra din Iaşi care a accidentat mortal patru angajaţi ai unei societăţi a primăriei şi a rănit alţi patru a fost condamnată la 24 de ani de închisoare. Decizia Tribunalului Iaşi nu este definitivă

News.ro acum o ora
Tânăra din Iaşi care a accidentat mortal cu maşina, beată fiind, patru oameni şi a rănit alţi patru, în vara anului 2022, a fost condamnată la 24 de ani de închisoare pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul sub

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 50 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum o ora
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum o ora
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Vâlcea: Medic de familie, filmat în timp ce reproşează unui pacient că merge la cabinet: „Iar venişi? (...)Hai la revedere! Ieşi afară de la mine din cabinet!”/ Explicaţiile doctoriţei

News.ro acum 2 ore
Un medic de familie de la un dispensar din mediul rural din judeţul Vâlcea a fost filmat în timp ce repede pacienţii, nemulţumit că un bărbat a mers la cabinet fără a fi programat. Câmd fiica pacientului încearcă să i se adrese, medicul refuză orice

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°