Un adevărat criminal siberian se ține de tradiții, crede în Dumnezeu, vorbește cuviincios, nu fură de la persoane fizice și disprețuiește banii, cu care nu-și spurcă locuința, ci îi păstrează în cotețul găinilor.

Adevăratul criminal siberian nu înjură, e modest, iar dacă ajunge în pușcărie – ceea ce i se întîmplă des sau pentru mulți ani odată – se abține de la sodomie și de la tiranizarea colegilor de celulă. Criminalul siberian se consideră un om cinstit și nu se adresează niciodată direct „zbirilor”, adică polițiștilor și altor reprezentanți ai autorităților care încearcă să-i oropsească. În cartierul populat de criminali siberieni din Tighina, polițiștii și mascații intră înarmați pînă în dinți, dar nu se știe cum vor mai ieși de acolo. Și dacă scapă doar umiliți și bătuți cu pietre de copii, se cheamă că le-a mers bine. Prea cinstitul infractor siberian nu înghite comunismul, care i-a deportat pe ai săi în Transnistria din ținuturile strămoșești unde jefuiau de mii de ani caravanele, și nici autoritățile mai noi, care umblă să-i strice tradițiile. El are Sfinții săi în viață, care împart dreptatea și se ocupă de alinarea necazurilor fraților aflați în pușcării. Mai are și Paznici care se ocupă de rezolvarea conflictelor locale dintre bande. Cu toată nemăsurata lor putere, atît Sfinții, cît și Paznicii dau de dracul dacă încalcă legile nescrise ale acestor umili fii ai Domnului: sînt uciși cu scîrbă, ca niște gunoaie ambulante. Povestea vieții unui criminal siberian o poți citi pe pielea lui tatuată – din ce bandă face parte, ce fapte a săvîrșit și de cîte ori a fost în pușcărie. Tatuajele sale nu sînt făcute de oricine, ci numai de cei ce cunosc toate tainele acestui limbaj, care sînt niște artiști inspirați de Dumnezeu însuși. Toate astea și multe altele le-am aflat din Educație siberiană, cartea lui Nicolai Lilin*, fost tatuator și criminal cinstit