Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UEFA şi taie, dar şi iartă! » Ce au păţit pe plan extern alte echipe condamnate pentru corupţie pe plan intern

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 4 iunie 2013 ·

Juventus şi Fenerbahce au fost excluse de UEFA din Champions League, însă FC Porto, care are cea mai asemănătoare situaţie cu cea a Stelei, a beneficiat de clemenţa Comisiei de Apel a forului continental.

E greu de spus ce decizie va lua UEFA în cazul în care Becali va fi condamnat azi pentru corupţie. În ultimii 10 ani, există precedente în Europa, chiar de echipe importante, a căror corupţie în propriul campionat a fost dovedită, dar care au fost judecate în mod diferit de forul suprem. Nici unul dintre cazurile respective nu a fost identic cu cel în care s-ar putea afla Steaua şi anume să fie penalizată prin asimilarea unei premieri cu corupţia. Totuşi, cum s-au soluţionat aceste speţe?

CAZUL FENERBAHCE

Iertată pe plan intern, exclusă de UEFA

În vara lui 2011, oficialii clubului au fost arestaţi şi s-a deschis o anchetă privind trucarea unor partide. Fenerbahce, care cîştigase titlul, urma să evolueze în Ligă, după care, deşi Federaţia Turcă de Fotbal n-a luat o decizie împotriva ei, UEFA a exclus-o din Champions League. Locul ei a fost luat de Trabzonspor, care terminase pe locul 2.

CAZUL JUVENTUS

Executată pe toate planurile

Pentru faptele de corupţie din sezoanele 2004-2005 şi 2005-2006, cînd a mituit mai mulţi arbitri, Juventus a fost decapitată pe plan intern. A fost retrogradată, iar UEFA a luat şi ea imediat decizia de a nu-i permite să participe în Champions League. În locul ei, Inter a fost considerată campioană, iar Roma, care terminase pe 3 şi care trebuia să evolueze în preliminarii, a mers direct în grupele Ligii.

CAZUL FC PORTO

Exclusă, apoi reprimită de UEFA

Poate cel mai asemănător caz cu cel al Stelei. În vara lui 2008, după ce ieşise campioană, FC Porto a primit în instanţă condamnare pentru corupţie în urma faptelor oficialilor ei care au corupt arbitri în sezonul 2003-2004.

Feder

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°