Plenul Consiliului Judeţean s-a întrunit în 29 mai pentru o nouă rundă de exerciţii la mânuţe din poziţia şezut. Da, consilierii judeţeni au votat cu pasiune, însă mai interesant a fost când nu s-a votat. Că s-au adus argumente că din grabă, din neştiinţă sau din cauza pilelor sunt promovaţi în anumite structuri nişte „specialişti varză”.
Şedinţa din 29 mai se anunţase a fi una istorică, în sensul că trebuia să asistăm la o premieră politică. După cum s-a văzut pe ordinea de zi transmisă înaintea şedinţei, era pentru prima dată când un partid îşi distrugea complet reprezentarea într-un consiliu judeţean, prin retragerea şi înlocuirea tuturor reprezentanţilor din această structură. Mai exact, PP-DD-ul a cerut încetarea mandatelor de consilieri pentru Pamfil Cristea, Marius Mărginean şi Ioan Costiuc, pe motivul retragerii sprijinului politic şi a excluderii din partid. Proiectele de hotărâre au fost redactate, dar înainte de şedinţă conducerea interimară a PP-DD a cerut suspendarea procedurii de “catapultare” a celor trei.
Zvonurile spun că s-ar fi cerut asta de la conducerea PP-DD de la Bucureşti, aşa că povestea privind scandalurile din interiorul acestui partid rămâne încă în coadă de peşte. Şi uite că ne-am luat cu vorba şi am uitat să vă spunem că preşedintele CJ Zamfir Ciceu a confirmat încă o dată că are o formulare gen marcă înregistrată pentru începerea şedinţelor: „să facem puţină linişte să putem începe”.
Tot despre un început a fost vorba şi în primul proiect al ordinii de zi, un început de mandat. Pentru că a depus jurământul Daniela Băzărea din partea PC. Şi pentru că nu vrem să spunem că duduia a duduit când a fost vorba de jurământ, vă spunem că şi-a început mandatul cu ditamai gafa, probabil din cauza emoţiei (să nu ziceţi că suntem răutăcioşi). Fiţi atenţi ce-a făcut şi nu râdeţi. Cică este moment solemn depune