Alpha Bank anunţă finalizarea cu succes a emisiunii de drepturi în valoare de 457,1 milioane euro anunţată pe 1 mai, prin subscrierea în totalitate a ofertei, precum şi prin participarea investitorilor instituţionali şi a altor investitori calificaţi în cadrul unui plasament privat în valoare de 92,9 milioane euro, potrivit unui comunicat de presă.
Ca atare, Alpha Bank este prima dintre băncile elene, care îndeplineşte cu succes condiţiile planului de recapitalizare. Prin contribuţia sectorului privat, Alpha Bank a strâns mai mult de 10% din recapitalizarea totală în valoare de 4,571 miliarde euro. Emisiunea de drepturi a fost garantată în totalitate de un sindicat internaţional format din bănci de investiţii.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, Yannis S. Costopoulos, a declarat: "Suntem încântaţi să fim prima bancă elenă care îndeplineşte cu succes cerinţa de a atrage contribuţia sectorului privat în contextul procesului de recapitalizare a sectorului bancar elen. Recapitalizarea Alpha Bank este un vot de încredere în perspectivele sistemul bancar elen şi a economiei Greciei în general, deschizând calea revenirii pe pieţele internaţionale. Acest succes este susţinut şi de faptul că emisiunea de obligaţiuni şi plasamentul privat au atras cereri semnificative din partea investitorilor internaţionali, reiterând încrederea acestora prin investiţiile făcute în oferta noastră, într-un moment special pentru Grecia. Prin încheierea acestei tranzacţii Alpha Bank îşi păstrează caracterul privat în concordanţă cu strategia sa, de a rămâne un punct de referinţă al sectorului bancar elen".
Subscrierea emisiunii de drepturi de către investitorii care îşi exercită dreptul de pre-empţiune şi drepturile de suprasubscriere a depăşit 165%, confirmând cererea puternică pe baza condiţiilor stabilite de bancă la începutul majorării de capital social. @