Criza provocată de „nemulţumiţii" din PDL, ameninţaţi cu excluderea pentru că au „denigrat“ partidul, pare a fi departe de se încheia. Luni, europarlamentarul Cristian Preda a fost suspendat pentru şase luni din PDL. Considerându-se nedreptăţit de sancţiunea primită, Preda ia în calcul contestarea deciziei.
În schimb, ceilalţi reformişti, ameninţaţi şi ei cu excluderea în ultimele zile, au scăpat de orice sancţiune. De altfel, fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a demisionat cu doar o zi înainte de întâlnirea BPN al PDL, în care s-a decis soarta nemulţumiţilor din partid.
Reformiştii atrag acum atenţia că în doar câteva zile, PDL a pierdut doi foști miniștri „datorită unor declarații ale lui Alin Popoviciu“. Democrat liberalul clujean, Adrian Papahagi, vorbeşte astfel, despre consecinţele scandalului din PDL.
„Am mai spus-o, și repet: mi se pare deplorabil că PDL a reușit trista performanță de a pierde doi foști miniștri ai cabinetului Boc într-o singură săptămână. Funeriu și Baconschi sunt oameni de valoare, cu profil european, politicieni integri și respectați în societatea civilă. Partidul nostru are nevoie de asemenea voci, chiar și când ele sunt critice. Electoratul nostru privește cu încredere către politicieni cu principii și valori... ca prin minune, taman cei propuși spre excludere de Alin Popoviciu“, a declarat, pentru Monitorul de Cluj, Adrian Papahagi.
Pe de altă parte, acesta susţine că dacă astăzi (n.red.- luni) se pronunțau excluderi, era pregătit să plece din PDL, aşa cum a anunţat, de altfel, încă de săptămâna trecută. „M-a deranjat profund, totodată, împărțirea pe care o fac unii membri BPN între „membri vechi“ și „membri noi“, pedeliști 100% și colegi cu procente reduse. Eu recunosc o singură categorie de colegi, supuși aceluiași statut“, a adăugat Papahagi.
Pe de altă parte, senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe,