Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, relatează în ultima sa carte (“Sfârşitul reglementării şi ultimul reglementator”), lansată la Bookfest, că în anul 2000 a avut privilegiul să-l însoţească pe Mugur Isărescu la întrevederea avută cu Alan Greenspan. Întrebat care monedă va fi mai puternică, euro sau dolarul, cel mai influent bancher al lumii a răspuns că, pe termen lung, acest lucru depinde de productivitate... însă, convergenţa productivităţii are şanse mici să apară în ţările zonei euro.

“Faptele păreau să infirme viziunea lui Greenspan...”, notează Croitoru, euro apreciindu-se de la 0,91 dolari, la 1,6. Dar asta, cred eu, pentru că n-a fost adus în discuţie încă un element: şomajul. Diferenţialul de productivitate dintre America şi Europa la acel moment nu era atât de mare încât să justifice rate de şomaj de 5% în SUA şi 9% în zona euro. Cu alte cuvinte, pe performantele utilaje americane lucra o forţă de muncă prea scumpă şi era nevoie să vină regulatorul natural al veniturilor şi cheltuielilor - şomajul - să restabilească echilibrul.

Sigur, economia americană s-a restructurat. Rata şomajului a urcat în septembrie 2009 la cel mai înalt nivel din ultimul sfert de secol: 9,8%. Dolarul s-a depreciat, pentru a ajusta suplimentar veniturile în exces. Iar acum piaţa imobiliară dă semne de revigorare, ceea ce înseamnă că perioada dificilă a trecut dacă e să-i dăm crezare lui Greenspan: “SUA traversează cea mai gravă criză financiară de după al doilea Război Mondial, care se va încheia după stabilizarea preţurilor din sectorul imobiliar”.

Motivul pentru care piaţa imobiliară dă prima „semnalul” de creştere este că are rol dual, şi de utilitate, şi de investiţie, abia apoi creşte bursa. {i e normal ca dolarul să devină puternic. SUA stau bine în deficitul structural, au instituţii flexibile, pieţe dezvoltate, jonglează cu defi