Premierul Victor Ponta a anunţat luni că vrea să impoziteze cu 85% salariile compensatorii pe care ar urma să le plătească ASF fostelor conduceri demise luna trecută. O soluţie în acest sens ar urma să prezinte Ministerul de Finanţe în şedinţa de guvern de marţi. Deocamdată este vorba de o declaraţie de intenţie.
„Mie mi se pare absolut inacceptabil să iei 800.000 de euro după ce ai luat 20-30.000 de euro pe lună, într-o instituţie totuşi publică. În America s-au impozitat cu 90% bonusurile acelea de la băncile care au intrat în faliment. Cred că ar trebui să facem acelaşi lucru şi am cerut Ministerului de Finanţe să găsim o soluţie", a spus Ponta luni, după şedinţa USL. El a precizat că ar fi vorba nu neapărat de impozitare a veniturilor respective, ci mai degrabă de „o taxă pe obraz gros”. „O să discut cu domnul Ruşanu să văd cine a cerut acele aşa-zise salarii compensatorii, pe care tot ei şi le-au dat, iar acum trebuie să fie plătite", a mai spus Ponta.
Rămâne de văzut dacă Finanţele vor găsi o bază legală pentru o astfel de măsură, întrucât Autoritatea de Supraveghere Financiară se autofinanţează, prin urmare personalul instituţiei nu este plătit de la bugetul de stat.
Mai mult decât atât, ASF a transmis joi un comunicat în care spune că „salariile compensatorii achitate foștilor conducători ai autorităților comasate în ASF au fost plătite de către fostele entități conform contractelor încheiate la începutul mandatelor cu acestea”.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a fost înfiinţată la sfârşitul lunii aprilie, în urma comasării altor trei instituţii de profil: Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Conducerile acestor instituţii sunt numite politic, de către Parlament.
De salarii compensatorii ar urma s