Alex Brendea are 26 de ani, este din Bistriţa şi lucrează deja la a doua producţie marca HBO. Cea dintâi va rula pentru prima dată peste doar două zile în cadrul TIFF, urmând ca de săptămâna viitoare să poată fi urmărit pe HBO.
Drumul de la Palatul Copiilor la documentare
Pasiunea pentru fotografie şi film i-a fost insuflată când era în liceu de către profesorul de la Palatul Copiilor din Bistriţa, Teodor Moldovan care i-a oferit posibilitatea să developeze pentru prima dată o poză, dar şi să descopere secretele imaginii.
Acestuia i-a şi dedicat cel de-al doilea documentar din carieră, numit „Anul Dragonului”, unde a fost director de imagine. Profesorul de fotografie Teodor Moldovan s-a stins în prima zi de filmare a documentarului, în urmă cu trei ani.
Bistriţeanul a ajuns în echipa care tocmai încheiase un contract cu HBO Europe formată din Iulian Manuel Ghervas şi Adina Popescu prin nişte prieteni comuni, cartea sa de vizită fiind primul documentar la care a lucrat numit ”Off the beaten track”.
Acţiunea acestuia se desfăşoară în satul bistriţean Ruştior şi spune povestea oierilor în contextul modernizării. Filmările au durat doi ani şi din 2010 rulează pe la festivalurile din Europa, momentan bucurându-se de el nemţii.
Alex Brendea recunoaşte că este foarte greu să pătrunzi în lumea filmului, mai ales dacă eşti tânăr şi nu ai foarte multă experienţă. Susţine că a ajuns acolo datorită talentului, dar şi a norocului, întrucât puterea de absorbţie a absolvenţilor în lumea filmului este încă destul de mică.
„Anul Dragonului” – povestea comunităţii chineze din România
Trei ani a lucrat la „Anul Dragonului” care spune povestea unor imigranţi chinezi stabiliţi în Bucureşti, care încearcă să înţeleagă realitatea românească şi să se adapteze într-o ţară străină. A