Mircea Iorgulescu avea două slăbiciuni vizibile: stînga și șefia. ca om de stînga, se străduia să ne convingă la Europa Liberă, în timpul penultimei excursii a lui Miron Cozma cu ortacii lui către București, că asta era o revoltă sindicală acceptabilă.
Minerii îi bătuseră cu pietre și cu pari pe jandarmi, iar Cozma anunțase că vine la București să dea jos guvernul și să facă și o vizită pe la redacțiile ziarelor care scriseseră de rău despre el. Iorgulescu nu vedea în chestiile astea decît manifestările unui sindicalism înflăcărat. Cu șefia, cînd nu trăgea sfori pe la Praga, își inventa funcții. La alegerile din 1996, anunțase că era director de campanie. A cui campanie? – l-a întrebat careva de la Praga, alegînduse cu o privire neguroasă din partea criticului. Iorgulescu tot venea pe la București să ia, imparțial, pulsul competitorilor. Se mai întîlnea cu cîte un șef de partid, în calitatea lui de șef de campanie, și făcea pronosticuri. avea el ce-avea cu partidul socialist al unuia Tudor Mohora, care se rupsese din PSM-ul lui Verdeț, și dădea ca sigur: „Mohora, 12 la sută!“. După ce-a rămas Mohora, cu stînga lui modernă, pe dinafara Parlamentului, se scapă Iorgulescu: „Un cretin! Dacă făcea ce i-am zis, lua 12 la sută!“
Publicat în Cațavencii, nr. 21 (99), 2013
Mircea Iorgulescu avea două slăbiciuni vizibile: stînga și șefia. ca om de stînga, se străduia să ne convingă la Europa Liberă, în timpul penultimei excursii a lui Miron Cozma cu ortacii lui către București, că asta era o revoltă sindicală acceptabilă.
Minerii îi bătuseră cu pietre și cu pari pe jandarmi, iar Cozma anunțase că vine la București să dea jos guvernul și să facă și o vizită pe la redacțiile ziarelor care scriseseră de rău despre el. Iorgulescu nu vedea în chestiile astea decît manifestările unui sindicalism înflăcărat. Cu șefia, cînd nu trăgea sfori pe la Prag
