Principalul indice al bursei turcesti – Borsa Istanbul 100 – a pierdut peste 6% in primele ore de tranzactionare. Potrivit BBC, investitorii vand active turcesti, de teama ca demonstratiile antiguvernamentale vor dauna economiei nationale.
Financial Times arata, de asemenea, ca investitorii vand lira turca: ea s-a depreciat cu mai bine de 1% fata de cosul principalelor valute mondiale. Randamentul obligatiunilor de state ale Turciei a urcat cu 0,2%.
Aceasta scadere a cotatiilor bursiere a fost alimentata, in egala masura, de starea negativa de spirit a investitorilor din intreaga Europa. Potrivit Reuters, luni dimineata, indicii au coborat pana la valori lunare minime, trase fiind de prabusirea bursei nipone, care a inchis cu o pierdere de 3,7%.
Evolutia din Japonia a fost, la randul ei, determinata de trendul negativ al indicilor bursei americane de vineri, cand Dow Jones si S&P 500 au cedat peste 1%, pe fondul stoparii programului de stimulare economica.