Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 9 septembrie, dezbaterile în dosarul Zambaccian, în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat în martie 2012 la trei ani de închisoare cu suspendare.
La termenul de luni al procesului, instanţa a decis ca în septembrie să îi audieze pe cei trei inculpaţi din dosar, Adrian şi Daniela Năstase, Irina Jianu, dar şi doi martori, respectiv Ioan Păun, fostul consul al României la Shanghai, şi Cristina Popa, administratorul firmelor Conimpuls şi Vertcon, audierea celor doi martori fiind cerută de către judecători.
Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată, pe 5 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, aşa-numitul dosar "Zambaccian I". Irina Jianu este învinuită de complicitate la dare de mită.