De la romanul Delirul al lui Marin Preda si pana astazi, un soi de « istorici » si de « scriitori » isi tot fac vant cu coada, preocupandu-se patetic de soarta maresalului Ion Antonescu. Tema intereseaza insa si cercetatori aplicati, ca Mihai Dimitrie Sturdza.
In recenta sa carte Rusii, masonii, Maresalul si alte raspantii ale istoriografiei romanesti, ii acorda Maresalului un spatiu intins, mai ales in studiul « 23 august 1944 : negocierile de la Stockholm si dosarele armistitiului ». Desi absenta din prima linie a negocierilor, figura tutelara a Conducatorului Statului e prezenta, bineinteles, constant in fundal. Un alt documentar teribil e cel realizat prin reunirea rapoartelor diplomatice ale lui Jean Paul-Boncour, reprezentantul guvernului de Gaulle in 1946 la Bucuresti. O telegrama (nr. 469) din 5 iunie 1946 relateaza : « Deoarece guvernul nu are incredere in armata si deoarece plutonul de executie a fost format din agenti ai politiei secrete, executia maresalului Antonescu si a trei dintre fostii sai colaboratori a fost, se pare, un macel infiorator, ale carui amanunte circula prin toate mediile Capitalei. Aceste amanunte sunt considerate de reprezentantii presei straine ca exacte, cu atat mai mult cu cat ei nu au fost autorizati sa asiste la executie. »
Despre justitia sub ocupatia sovietica ne putem face o idee destul de exacta din acest scurt fragment al lui Mihai Dimitrie Sturdza, care isi incheie astfel documentarul despre procesul si moartea Maresalului : « Destinul lui Ion Antonescu si acela al lui Iuliu Maniu au avut un ultim punct comun in persoana “avocatului” numit din oficiu de Lucretiu Patrascanu pentru a-i “apara” la procesele lor. Avocatul, de fapt un informator al acuzarii, a fost Constantin Paraschivescu-Balaceanu (1893-1979). Dupa maresal, executat prin impuscare, el il apara pe Maniu, mort in temnita. Ceva mai tarziu, tot “a
