Judecătorul Ancuţa Pura nu mai este, de câteva zile, purtător de cuvânt al Tribunalului Sălaj, ea decizând să ocupe postul de magistrat în cadrul Curţii de Apel Alba, obţinut prin concurs în luna martie.
La câteva luni după ce funcţia de purtător de cuvânt a instanţei judeţene a fost preluată de judecătorul Ancuţa Pura de la Mirela Lazoc, Tribunalul Sălaj schimbă din nou persoana desemnată să se ocupe de imaginea instituţiei. Schimbarea vine după ce Ancuţa Pura a decis, în cele din urmă, să ocupe postul de judecător în cadrul Curţii de Apel Alba, pe care l-a obţinut în luna martie, printr-un concurs organizat de Institutul Naţional al Magistraturii. Iniţial, judecătorul, de loc din Baia Mare, nu era decisă dacă va pleca sau nu la Alba, motiv pentru care s-a şi înscris, ulterior, în cursa pentru funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Sălaj, pentru care se desfăşoară în această perioadă concursul la INM.
Locul Ancuţei Pura în funcţia de purtător de cuvânt a fost luat de judecătorul Claudia Tomşa.
Judecătorul Ancuţa Pura nu mai este, de câteva zile, purtător de cuvânt al Tribunalului Sălaj, ea decizând să ocupe postul de magistrat în cadrul Curţii de Apel Alba, obţinut prin concurs în luna martie.
La câteva luni după ce funcţia de purtător de cuvânt a instanţei judeţene a fost preluată de judecătorul Ancuţa Pura de la Mirela Lazoc, Tribunalul Sălaj schimbă din nou persoana desemnată să se ocupe de imaginea instituţiei. Schimbarea vine după ce Ancuţa Pura a decis, în cele din urmă, să ocupe postul de judecător în cadrul Curţii de Apel Alba, pe care l-a obţinut în luna martie, printr-un concurs organizat de Institutul Naţional al Magistraturii. Iniţial, judecătorul, de loc din Baia Mare, nu era decisă dacă va pleca sau nu la Alba, motiv pentru care s-a şi înscris, ulterior, în cursa pentru funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Sălaj,