După o săptămână în care Universitatea „Ştefan cel Mare” (USV) a găzduit o serie de concerte, prelegeri, proiecţii de filme şi dezbateri publice, „Serile Studenţeşti USV” continuă în această săptămână, fie în Grădina englezească a corpului D sau în Auditorium-ul Joseph Schmidt, în funcţie de vreme.
Organizatorii propun pentru marţi seară un concert de chitară clasică al Cvartetului Alhambra (ora 19,30), în Auditorium „Joseph Schmidt”, moment urmat de reprezentaţia Teatrului studenţesc Fabulinus cu piesa „Ţara orbilor” (ora 20.30).
Miercuri, 5 iunie, Grădina englezească va găzdui, începând cu ora 19,30, un spectacol de muzică și dansuri populare susţinut de Ansamblul Arcanul, din cadrul USV, și de Ansamblul Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu”.
Formaţia Okra va susţine un concert joi, 6 iunie, în Grădina englezească, de la ora 19,50, prestaţia acestora fiind urmată de festivitatea de premiere a concursului de fotografii „We love USV”. Premiul I este în valoare de 300 lei, premiul al II-lea - 200 lei şi premiul al III-lea - 100 lei. Se vor acorda şi zece menţiuni, constând în diverse obiecte.
Începând cu ora 20.00, sucevenii sunt invitaţi la un concert al formaţiei Odyssey. La toate evenimentele intrarea este liberă.
„Serile studenţeşti” vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii studenţeşti în campusul USV, intensificarea dialogului informal dintre profesori şi studenţi, precum şi dezvoltarea unui cadru de cunoaştere şi colaborare între studenţi de la facultăţi diferite. Manifestarea îşi doreşte, totodată, să propună un cadru de comunicare extracurriculară pentru studenţi şi profesori, care să integreze subiecte interesante de dezbatere, vizionări de filme şi activităţi artistice.
După o săptămână în care Universitatea „Ştefan cel Mare” (USV) a găzduit o serie de concerte, prelegeri, proiecţii de filme şi dezbateri publice, „Serile St