După amicalul de duminică seară, cu Anglia (2-2), Neymar a avut parte luni de o zi extrem de încărcată. A zburat la Barcelona, a efectuat vizita medicală, şi a fost prezentat oficial fanilor echipei “blaugrana”.
Neymar n-a decolat singur spre Barcelona, ci însoţit de mai mulţi prieteni, în stilul marilor staruri şi al vedetelor pop.
Deja, în jurul orei locale 11.00 (12 în România), Iniesta vorbea, într-o conferinţă de presă, despre starul brazilian. Mijlocaşul a făcut o aluzie la o declaraţie a lui Cruyff, care nu crede că atacantul brazilian se va înţelege bine pe teren cu Messi.
“Marii jucători se înţeleg de minune. Leo îl va face mai bun pe Neymar, iar Neymar pe Leo”, a spus Iniesta.
Potrivit “Mundo Deportivo”, la ora 13.02, avionul privat care-l conţinea pe brazilian şi pe anturajul său a aterizat pe aeroportul “El Prat” din Barcelona.
Au urmat apoi vizita medicală, dar şi un drum spre sala Palau Blaugrana”, pentru a-l saluta pe compatriotul său Marcelinho Huertas, basschetbalist la Barcelona. Atacantul s-a îndreptat apoi spre „Camp Nou”, unde-l aşteptau deja mii de fani. Porţile arenei se deschiseseră la ora 16.13.
La ora 17.11, Neymar şi-a pus semnătura pe un contract valabil cinci ani cu FC Barcelona, iar în jurul orei 18.37 a păşit pe „Camp Nou”. A făcut inevitabilele “duble” şi alte execuţii de efect cu mingea, a şutat alte baloane în tribune, pentru fani, apoi li s-a adresat şi fanilor.
A transmis un “Bună seara, tuturor”, în catalană (Bona tarda a tothom) şi a vorbit şi despre împlinirea visului de a juca la Barcelona şi alături de Messi. A pozat pentru mass-media, a salutat fanii, apoi a părăsit arena, în jurul orei locale 18.51 (19.51, ora României).