Trei hotărâri de Consiliul Local trebuie să aducă încasări de 20 de milioane de lei la bugetul local, până la finalul anului.
Restanţierii la plata impozitelor şi taxele locale vor fi scutiţi de plata penalităţilor de întârziere, dacă îşi vor achita integral datoria către administraţia locală până la finalul lunii septembrie. Măsura va fi o gură de oxigen pentru firmele locale, a estimate primarul Emil Boc.
Consilierii locali vor dezbate la şedinţa de astăzi proiectele iniţiate de primarul Emil Boc pentru a aproba procedura de scutire de la plată. Direcţia Economică a primăriei estimează că prin aceste decizii, administraţia va ierta clujenii de a plăti peste 59 de milioane de lei, potrivit referatelor întocmite de Direcţia Economică, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere pentru persoane fizice, firme şi ONG-uri.
În cazul persoanelor fizice, suma de care vor fi scutiţi 72.957 de clujeni este de peste 4,1 milioane de lei în cazul impozitelor şi taxelor locale. În cazul penalităţilor la capitolul chirii, redevenţe şi alte obligaţii, există 5.000 de restanţieri, iar suma de care vor fi scuţiţi de la plată este de peste 3,2 milioane de lei.
În cazul organizaţiilor non-guvernamentale, există 170 de datornici, iar scutirea este estimată la peste 332.000 de lei. La capitolul firme, există 7.894 de datornici pe partea de impozite locale, iar suma de care vor fi scutiţia dacă îşi vor achita debitul faţă de primărie este de peste 4,4 milioane de lei.
Cea mai mare suma de care vor fi scutite companiile se înregistrează la capitolul chirii, redevenţe şi alte obligaţii unde există 500 de companii cu restanţe. Potrivit referatului care însoţeşte proiectul de hotărâre, valoarea penalităţilor este de 51.017.000. Nu se precizează după această sumă dacă sunt lei. Biroul Mass media al primăriei a informat că din datele transmise de Biroul de r