Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De 1 Iunie / Tinerii liberali din Vulcan s-au mândrit cu copiii lor

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, luni 3 iunie 2013 ·

Ziua Copilului a fost marcată într-un mod cu totul aparte de către tinerii liberali din Vulcan. Ideea ca, de ziua lor, să le transforme în vedete pe opt fetiţe i-a aparţinut lui Dan Marinescu, preşedintele TNL din localitate.

În după-amiaza zilei

de sâmbătă, în sala mică de petreceri a Clubului Muncitoresc Vulcan a avut loc un eveniment cum mai rar auzi să se organizeze. La invitaţia preşedintelui TNL Vulcan, tânăra Ramona Boloca, creatoare de modă şi ea însăşi membru în organizaţia tinerilor libe­-rali vulcăneni, a prezentat un număr de 42 de rochii, rochiţe şi costume populare stilizate. Cele care le-au prezentat au fost câteva fetiţe, dar şi tinere care fac parte din organizaţie.

În deschidere

a cântat Carla Botoanca, o fetiţă care, deşi are doar cinci ani, a obţinut deja mai multe premii la nivel naţional. Au urmat micile prezentatoare de modă, aplaudate atât pentru designul rochiţelor, cât şi pentru modul, uneori amuzant, în care ele au evoluat în faţa celor prezenţi la eveniment. Cele câteva tinere libe­rale, urmărite cu interes, de ce să mint, şi de către subsemnatul, şi-au făcut apariţia, pe rând şi graţios, îmbrăcate în costume popu­lare cu modele stilizate, create de aceeaşi Ramona Boloca. Care, la final, emoţionată, le-a mulţumit organizatorilor pentru ocazia pe care i-au oferit-o pentru a face cunoscute creaţiile sale.

Premiile au constat

într-o rochiţă, dintre cele prezentate, pentru fetiţe şi în bilete la teatru pentru tinerele libe­rale, transformate în manechine preţ de un ceas şi ceva. Surpriza după-amiezii a venit tot de la Dan Marinescu. La un moment dat, el şi-a făcut intrarea în sală purtând în mâini un tort galben pe care era inscripţionat "La mulţi ani, PNL!". Mesaj menit să le reamintească tinerilor că, în 24 mai, Partidul Naţional Libe­ral a ajuns la venerabila vârstă de 138 d

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°