Surse din anturajul ministrului Marilor Proiecte, Dan Șova, ne-au declarat, în exclusivitate, că acesta chiar vrea să împartă cu mama sa orice. După ce firma la care mama sa vitregă, Ana Diculescu-Șova, s-a ocupat să le mai da niște milioane de dolari celor de la Bechtel după ce a negociat rezilierea contractului vechi de zece ani cu americanii, tot mama sa are plăcerea de a asista juridic un alt Mare Proiect al României, cel de la Roșia Montană. Ca să arate tuturor că el și mama sa împart orice, Dan Șova le-a propus celor de la Coca-Cola, în cadrul celei mai recente campanii a acestora, o serie speciale de doze pe care să scrie “Împarte o Cola cu Mama”. El le-a promis că, dacă aceștia vor fi de acord, va demara un proiect gigantic cu corporația americană: “Cola și țigara”. Pe principiul versiunii mai vechi “Cornul și laptele”, acest nou proiect se va adresa liceenilor și va fi, cu siguranță, un succes răsunător. Surse din anturajul ministrului Marilor Proiecte, Dan Șova, ne-au declarat, în exclusivitate, că acesta chiar vrea să împartă cu mama sa orice. După ce firma la care mama sa vitregă, Ana Diculescu-Șova, s-a ocupat să le mai da niște milioane de dolari celor de la Bechtel după ce a negociat rezilierea contractului vechi de zece ani cu americanii, tot mama sa are plăcerea de a asista juridic un alt Mare Proiect al României, cel de la Roșia Montană. Ca să arate tuturor că el și mama sa împart orice, Dan Șova le-a propus celor de la Coca-Cola, în cadrul celei mai recente campanii a acestora, o serie speciale de doze pe care să scrie “Împarte o Cola cu Mama”. El le-a promis că, dacă aceștia vor fi de acord, va demara un proiect gigantic cu corporația americană: “Cola și țigara”. Pe principiul versiunii mai vechi “Cornul și laptele”, acest nou proiect se va adresa liceenilor și va fi, cu siguranță, un succes răsunător.