La sediul din Băneasa unde funcţionează redacţia de ştiri comună a Antena 3 şi a Observatorului Antena 1 a fost înregistrată, luni, o alertă cu bomba, potrivit surselor Hotnews.ro.
Paginademedia.ro scrie că jurnaliştii au fost evacuaţi din clădire, cu excepţia celor care se ocupă de emisie, iar la faţa locului a sosit o echipă de pirotehnişti.
Programul Antena 3 continua la 15 minute după apariţia primelor informaţii privind alarma cu bomba. Postul nu a anunţat, încă, incidentul.
Conducerea Trustului Intact a anunţat, în urmă cu câteva minute, că redacţia de ştiri a Antena 3 - Antena 1 a primit pe Facebook o ameninţare cu bomba şi îl citează pe directorul ştirilor, Alin Romaşcan, spunând că "suntem convinşi că este vorba de o alarmă falsă (...) Activitatea în redacţie a fost reluată de câteva minute". Potrivit lui Romaşcan, "avertismentul a fost, cu siguranţă, parte din categoria manevrelor de intimidare la care este supus Grupul nostru".
Comunicatul Intact:
Bucureşti, 3 iunie 2013 - Redacţia de ştiri a televiziunilor Antena 1 şi Antena 3 a primit astăzi, pe Facebook, o ameninţare cu bomba. Urmare a acestui avertisment, redacţia a apelat, aşa cum se procedează în astfel de situaţii, numărul 112, pentru a alertă autorităţile. În scurt timp, la sediul redacţiei au sosit echipaje de Poliţie şi Intervenţii Pirotehnice, care au făcut cercetări şi verificări la faţa locului. Ziariştii au fost evacuaţi, pentru că verificările să se efectueze fără a exista vreun pericol. "Suntem convinşi că este vorba de o alarmă falsă, am procedat conform reglementărilor legale. Activitatea în redacţie a fost reluată de câteva minute, nu a existat panică, avertismentul a fost, cu siguranţă, parte din categoria manevrelor de intimidare la care este supus Grupul nostru", a declarat Alin Romaşcan, director de Ştiri Antena 1 şi Antena 3. La sediul