Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul CE Oltenia, negociat fără Condescu şi Ciurel

Publicat in Pandurul, marți 4 iunie 2013 ·

Sindicalistul Marin Condescu a apreciat drept „favorabil” rezultatul negocierilor purtate ieri cu administraţia CE Oltenia, în prezenţa ministrului Energiei. Şi directorul Laurenţiu Ciurel s-a declarat „extrem de mulţumit”. Declaraţii surprinzătoare la prima vedere, după ce săptămâna trecută cei doi ajunseseră la cuţite. Pe de altă parte, soluţiile propuse de cei doi cu privire la redresarea companiei sunt diferite şi aşa au rămas până la finalul discuţiilor. Părţile s-au angajat să negocieze timp de trei zile, începând de astăzi, şi să se prezinte cu o soluţie comună în faţa ministrului. Dacă rămâne soluţia propusă de Ciurel, vineri va fi prima zi de concediu fără plată pentru cei 19.000 de angajaţi. Condescu susţine varianta şomajului tehnic, mai avantajoasă atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajator.

Sindicatele şi administraţia din Complexul Energetic Oltenia au început de ieri negocierile pentru identificarea unor soluţii care să nu afecteze salariaţii, dar care să fie şi în avantajul companiei. Acestea vor dura până joi, iar luni vor prezenta rezultatul ministrului Niţă. Interesant este că din comisiile de negociere nu vor face parte nici Marin Condescu, nici Laurenţiu Ciurel, dar vor fi analizate propunerile acestora.

Între concedii fără plată şi şomaj tehnic

Marin Condescu a făcut câteva propuneri de reducere a costurilor. A propus renunţarea la finanţarea echipei Pandurii de către complex, dar şi vânzarea sediului recent achiziţionat în zona Gării. Condescu cere renunţarea la contractele de pază şi asigurarea acesteia cu salariaţii proprii, precum şi plafonarea salariilor la 8.000 de lei. Cu privire la concediul fără plată, Condescu nu este de acord, susţinând ideea şomajului tehnic. „Salariaţii pierd 20% din venituri dacă trec la programul de patru zile pe săptămână. Dacă intră în şomaj tehnic 5, 10 sau 20 de zile, cât este nevoie, pe

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 56 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 52 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

“EXCLUSIV DINAMO”, de la ora 17.00. Dinamo trebuie să cumpere un jucător pentru a-i face pe plac lui Gigi Becali!

Cancan acum 25 minute
“Exclusiv Dinamo”, ediție nouă astăzi, de la 17.00. Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu informații despre negocierile secrete cu Gigi Becali. Dinamo e nevoită să cumpere urgent un jucător! Discutăm despre un salariu faraonic pe care îl pri

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 3 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°