„Am fost adesea întrebat dacă informaţiile din dosare n-ar împiedica iertarea. La care am replicat mereu: «Nu pot ierta decât ceea ce ştiu.»“Joachim Gauck

În loc de introducere

Acum câteva săptămâni, Dilema veche (nr. 482/9-15 mai) a consacrat un dosar temei „Comunismul pe înţelesul celor tineri”. Într-unul dintre materialele dosarului au fost grupate trei opinii despre comunism ale unor elevi de liceu. Cea mai surprinzătoare (în maturitatea ei) mi s-a părut aceea a lui Alex Tenie, clasa a XI-a, Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”. Citez din tânărul de, presupun, şaptesprezece ani: „Sindromul Stockholm. Asta-mi vine în cap cînd mă gîndesc la comunism”, el arătând că ceva similar s-a întâmplat şi cu oamenii care au trăit în comunism: victime fiind, ei s-au ataşat, totuşi, de acel regim lipsit de libertate. „Astăzi, toate lucrurile pe care comunismul le oferă se pot găsit foarte uşor într-o închisoare – nu e greu. Doar primeşti locuinţă, mîncare, asistenţă medicală, siguranţă şi chiar nişte amici de table sau de cărţi – gratis! Nu există absolut nici o diferenţă.”

Să-l fi citit elevul de la „Caragiale” pe fostul dizident, ultimul preşedinte al Cehoslovaciei, primul al Cehiei, Vaclav Havel? Poate. Sau poate că profesorul lui de istorie l-a citit. Sau pur şi simplu a făcut singur această asociere între comunism şi închisoare. N-are importanţă. În orice caz, întâmplarea face că în cartea de amintiri a lui Joachim Gauck, actualul preşedinte al Germaniei, carte pe care am tradus-o în lunile din urmă şi care a apărut zilele trecute („Iarnă-n vară, primăvară-n toamnă”, Curtea Veche, Bucureşti), autorul aminteşte inclusiv de această idee: „Cu ani în urmă deja, am dat peste sentinţa lui Vaclav Havel, care în 1990 compara viaţa din statele Europei estice cu viaţa într-o închisoare: cu un program zilnic fix, cu raţii precis porţionate, cu culcuşul indicat