Acum, că Republica Interimară Moldova (cum altfel poate fi numită o ţară cu cele mai multe interimate – de la cele prezidenţiale, două la număr, la alea de premier şi spicher, câte unul de căciulă – în răstimpul unui singur mandat parlamentar?!) a ieşit, cu chiu cu vai, dintr-o gravă criză politică, se cuvine să revenim la oile noastre, alea din ghicitoarea „Câmpul alb, oile negre. Cine le vede, nu le crede. Cine le paşte, le cunoaşte”, altfel spus, la carte.
De bine, de rău, în toţi aceşti ani s-au tipărit cărţi, iar revistele literare de la noi au ţinut şi ele pasul, fiecare cum (nu) s-a priceput mai bine, astfel încât, în ciuda regimului de austeritate la care-i supusă cultura noastră, în special cea literară, se poate vorbi despre un proces literar la zi, unul de integrare în literatura română contemporană.
În acest sens, cele câteva publicaţii scoase cu sprijinul Institutului Cultural Român – în special Sud-Est Cultural, Contrafort, Semn, iar în ultimii ani şi Clipa – s-au impus firesc în ultimul deceniu şi ceva, marcându-l într-un fel (pe la târgurile de carte din ţară, am auzit în câteva rânduri sintagma „generaţia Contrafort”, ceea ce nu ar fi chiar corect din p.d.v. al istoriei literare, revista „optzecistă” fiind precedată de suplimentul literar de la Sfatul Ţării, de aceeaşi orientare (post-)modernă!), la fel cum şi Literatura şi Arta a făcut epocă la vremea ei, în anii 1988-1989.
Faptul că le pun acum într-o ecuaţie, revistele ICR-ului & publicaţia finanţată de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, nu înseamnă că ele au acelaşi rol & impact (primele sunt tot atâtea stindarde ale sincronizării, cu nimic mai prejos decât, iar unele mult peste, revistele de la Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara; ultima s-a cantonat într-un soi de
