În ciuda amânărilor pe care Guvernul nu contenește să le aplice listării companiilor deținute de stat, oficialii sunt foarte optimiști cu privire la sumele pe care le-ar putea încasa
Potrivit ultimei variante a programului de privatizări prin listarea la bursă, Nuclearelectrica ar fi trebuit să își desfășoare oferta publică inițială în cursul acestei luni. A fost chiar stabilit și consorțiul de intermediere, format din Swiss Capital și BT Securities. Numai că, în tradiția cu care ne-au obișnuit deja autoritățile, listarea nu va mai avea loc acum, fiind amânată pentru o dată ce va fi anunțată la jumătatea acestei luni. Iar amânarea vine la câteva zile de la declarația ministrului delegat pentru buget Liviu Voinea, care preciza că listarea Nuclearelectrica va avea „sigur“ loc în iunie.
Producătorul de energie nucleară are câteva probleme nu doar la capitolul investiții, unde nu reușește să găsească fonduri pentru construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă, ci și la active. Conform unor brokeri, acesta este și motivul pentru care s-a amânat listarea. De altfel, în urmă cu nici două luni, Ministerul Economiei a elaborat un proiect prin care rezervele de apă grea ale Nuclearelectrica, cumpărate de la stat în perioada 2006-2011, să fie transferate cu titlu gratuit statului. Adică să fie date înapoi, deoarece rezervele, cu o valoare de 1,54 miliarde lei, au fost achiziționate cu ajutorul unor alocații de la bugetul de stat, în suma de 1,38 miliarde lei. Se pare că problemele legate de rezerva de apă grea nu sunt singurele. Ceva clarificări mai sunt necesare înainte de a căuta cumpărători pentru pachetul de 10%, în caz contrar statul fiind nevoit să vândă cu un discount semnificativ. Până acum însă, problemele nu au fost făcute publice, dar ar putea să apară la prezentarea următorului plan de listare.
Listări de sute de milioane de euro
Î