Vânzările de autoturisme Dacia în Franţa au înregistrat o creştere de 18,1% în primele cinci luni ale acestui an, aceasta fiind cea mai mare creştere procentuală înregistrată de un constructor auto pe piaţa franceză, arată datele publicate azi de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA). După cum informează Agerpres, un număr de 37.179 de autoturisme Dacia au fost vândute pe piaţa franceză în perioada ianuarie-mai 2013, faţă de 31.473 de unităţi în perioada similară a anului trecut. În luna mai 2013 comparativ cu luna mai 2012 creşterea vânzărilor Dacia a fost de doar 0,4%.
În total, înmatriculările de autoturisme noi în Franţa au înregistrat luna trecută o cădere de 10,3% până la 148.554 de unităţi. În timp ce vânzările PSA, cel mai mare constructor auto francez, au scăzut cu 8,2% până la 45.244 de unităţi, vânzările grupului Renault au scăzut cu 16,5% până la 30.837 unităţi. Pe segmentul vehiculelor comerciale uşoare, vânzările Dacia pe piaţa din Franţa au scăzut cu 34,1% în luna mai, până la 282 unităţi, şi cu 29,7% în primele cinci luni, până la 1.502 unităţi. Pe ansamblu, piaţa franceză a vehiculelor comerciale uşoare a înregistrat în luna mai o scădere de 11,2% până la 28.298 unităţi.
Vânzările de autoturisme Dacia în Franţa au înregistrat o creştere de 18,1% în primele cinci luni ale acestui an, aceasta fiind cea mai mare creştere procentuală înregistrată de un constructor auto pe piaţa franceză, arată datele publicate azi de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA). După cum informează Agerpres, un număr de 37.179 de autoturisme Dacia au fost vândute pe piaţa franceză în perioada ianuarie-mai 2013, faţă de 31.473 de unităţi în perioada similară a anului trecut. În luna mai 2013 comparativ cu luna mai 2012 creşterea vânzărilor Dacia a fost de doar 0,4%.
În total, înmatriculările de autoturisme noi în Franţa au