Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cum arăta primul calculator Apple portabil. Nu era produs de Apple, dar era mai bun decât Macintosh Portable

Publicat in Adevarul, luni 3 iunie 2013 ·

Apple este recunoscută pentru laptopurile sale Macbook, dar care a fost „strămoşul“ acestora? În ciuda a ceea ce s-ar crede, primul Mac portabil nu a venit de la Apple, compania lansând un produs similar abia doi ani mai târziu şi la un preţ mai mare.

Ce nume ar fi potrivit pentru un Mac portabil? Probabil că Walkmac, după cum a şi fost denumit primul Macintosh pe care îl puteai lua cu tine. Avea vag ceva din designul unui laptop actual şi a fost produs de Colby Systems, companie fondată de Chuck Colby. A venit pe piaţă în 1987 şi a fost un succes în vânzări chiar şi după ce Apple a lansat Macintosh Portable, primul său calculator portabil.

David Carnoy scrie pentru CNET despre acest Walmac pe care cumnatul său l-a găsit de curând în pivniţa sa. Walkmac este un precursor al oricărui model de Macbook din prezent şi două lucruri s-au păstrat de atunci până acum: avea ecran LCD şi era portabil, fiind alimentat de la o baterie. După ce primul model a fost lansat, au mai venit câteva actualizări, cum ar fi dotarea cu o tastatură.

Macintosh Portable

Cine cumpăra astfel de echipamente? Se pare că publicul nu era deloc unul nişat. „Clienţii variau de la trupa rock Grateful Dead la Peter Jennings de la CBS. [...] Mii de astfel de calculatoare au fost vândute între 1987 şi 1991, iar înainte ca Apple să-şi lanseze propriul sistem portabil, când cineva îi întreba de un Mac portabil, Apple le dădea numărul de telefon al lui Colby“, se arată pe site-ul oficial al creatorului Walkmac.

Walkmac a avut succes după ce Apple a venit cu Macintosh Portable deoarece avea un procesor mai rapid. Totuşi, problemele au venit din Asia, nu de la Apple. Sony nu plăcea numele de Walkmac pentru că semăna prea mult cu Walkman. Astfel, Colby a schimbat numele în Colby SE30 (codul plăcii de bază), dar nu s-a mai bucurat de acelaşi succes.

Specificaţiile, deşi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 34 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum 12 minute
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

News.ro acum 57 minute
Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta pagube, relatează Reuters. La mai bine de trei ani

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/35°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°