Sorin Alexandrescu, directorul de la Antena TV Group, a fost arestat pentru 29 de zile în urma denunțului formulat de Ioan Bendei, originar din comuna Solesti, judetul Vaslui Sursa: vrn.ro
Ioan Bendei, directorul general al RCS – RDS România, cel care a denunțat practicile omologului de la conducerea grupului Intact, este originar din comuna Solești, județul Vaslui, așa cum a prezentat publicația locală Vremea Nouă. Conform aceleiași surse părinții săi au și în acest moment o casa în comuna vasluiană, dar locuiesc foarte puțin în Moldova. În marea majoritate a anului, părinții șefului RCS-RDS stau fie în București, fie în Brașov.
A angajat 200 de țărani din satul natal
Cu toate că vine foarte rar pe meleagurile natale, Bendei a încadrat în firmele sale peste 200 de persoane din comună, așa cum susține primarul comunei, Mona Bujor, pentru reporterii de la Vremea Nouă.
“Vine rar prin comună, dar am avut ocazia să-l cunosc, mai ales când am apelat la el pentru a obține sponsorizãri cu diverse ocazie, cum ar fi Zilele Comunei. Stiu că a făcut donatii și la biserică, a ajutat și diverse persoane din sat… Mi-a făcut o impresie extraordinară, de om serios, cumpătat, care nu a uitat locul unde s-a născut și în care încă locuiesc părintii săi, un om care face cinste comunei Solești“, a declarat Mona Bujor pentru publicația locală.
Reamintim că din rechizitoriul întocmit de DNA reiese că Sorin Alexandrescu l-a amenințat în repetate rânduri pe Bendei, cu dezvăluiri în emisiunile Antena Group, despre afacerea dintre RCS&RDS și Mitică Dragomir, seful LPF.
Bendei a depus o plângere la DNA, care a dus la reținerea omului de încredere al lui Dan Voiculescu și al fiicei sale, Camelia Voiculescu.