Contestată acum în stradă de segmentul liberal al societăţii turce, timp de aproape un decenii guvernarea premierului Tayyp Recep Erdogan s-a bazat pe largi victorii electorale, obţinute mai ales în zonele rurale, conservatoare, dar şi în cele urbane, antreprenoriale.
În iunie 2011, înaintea alegerilor generale, FP România publica o discuţie cu politologul turc Kerem Öktem, care făcea o excelentă analiză a bazinului electoral al Partidului Dreptate şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea premierului Erdogan: de la conservatori sociali rurali la antreprenori dinamici urbani, incluzând chiar şi kurzi marginalizaţi.
După două mandate ale premierului Erdogan, Turcia avea o evoluţie economică remarcabilă şi o geo-strategie care depăşeşte „cucerirea” fostului imperiu otoman. Cu mari şanse pentru o nouă victorie electorală, rămâne de văzut cum va evolua politica AKP: câtă islamizare a societăţii, câtă separare de Europa – scria atunci FP România.
Care este bazinul electoral natural al AKP? Cum pot fi explicate victoriile electorale semnificative ale acestuia?
AKP se află la putere de aproape un deceniu, iar bazinul său electoral s-a lărgit, în mod constant, în toată această perioadă. Totul a început cu alegerile din 2002, când două mari blocuri electorale au interacţionat: foştii susţinători ai Partidului islamist Fazilet (al Virtuţii) şi electoratul dezamăgit din toate păturile sociale, care au vrut să pună capăt coaliţiilor guvernamentale ineficiente din anii '90, coaliţii ce au împins ţara la marginea colapsului economic şi politic. Din ce în ce mai mulţi reprezentanţi ai clasei de mijloc, proprietari de companii mici şi mijlocii, dar şi mulţi etnici kurzi s-au raliat în jurul AKP, făcând din acesta un veritabil partid al centrului societăţii.
De-a lungul celor zece ani, şi în ciuda serioaselor conflicte politice şi etnice, la care se adaugă şi pro
