După un sezon în care au rămas în afara cupelor europene, echipele de fotbal CFR Cluj şi Dinamo sunt gata să schimbe macazul. Ardelenii s-au înţeles cu cel poreclit “Puriul”, ultimul tehnician care a adus titlul pentru Dinamo şi pentru Rapid. După un sezon în care au rămas în afara cupelor europene, echipele de fotbal CFR Cluj şi Dinamo sunt gata să schimbe macazul. Ardelenii s-au înţeles cu cel poreclit “Puriul”, ultimul tehnician care a adus titlul pentru Dinamo şi pentru Rapid.
La CFR Cluj, formaţie învinsă sâmbătă seară de Petrolul în finala Cupei României, antrenorul Eugen Trică a plătit cu postul necalificarea în Europa. Ultimul ajuns la negocieri a fost, aseară, Mircea Rednic (51 de ani), fost la Standard Liege.
Cu “Strâmbul”, dorit şi de Dinamo, ardelenii au bătut deja palma. Pretenţiile financiare, minimum 15.000 de euro pe lună, n-au fost o problemă pentru şefii din Gruia. La Dinamo este incertitudine. Şefii erau gata să-l instaleze, azi, pe Tibor Selymes (43 de ani) ca antrenor principal, dar negocierile s-au împotmolit şi abia vineri va fi anunţat noul “principal”.
Conducerea mai are un as în mânecă: acţionarul principal Ionuţ Negoiţă vrea să îl convingă pe Petre Grigoraş (48 de ani) să preia echipa. “Grig” şi-a dat duminică demisia de Oţelul şi ar sosi în “Groapă” cu nigerianul John Ibeh, copilul lui de suflet.