Volumul de însemnări „Între acte” a actorului şi regizorului Radu Beligan a fost cel mai bine vândut titlu al Grupului Editorial ALL în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2013.
Astfel, 1.500 de exemplare ale cărţii au fost vândute în timpul târgului de la Romexpo, aproape jumătate dintre acestea (700 ) fiind cumpărate sâmbătă, în ziua lansării.
„Ne aşteptam ca <<Între acte>>, de Radu Beligan să ocupe primul loc în top, este cartea cu care ne mândrim cel mai mult la acest târg. Este micul nostru semn de respect pe care, ca editură, îl aducem acestui colos al teatrului românesc”, a declarat Mario De Mezzo, CEO Grupul Editorial ALL
Cel de-al patrulea volum al lui Radu Beligan – după „Pretexte şi subtexte"(1968), „Luni, Marţi, Miercuri” (1978)” şi „Note de insomniac” (2001) – a fost prezentat publicului în cadrul unui eveniment organizat la standul Editurii ALLFA, în prezenţa autorului.
“Aceste însemnări sunt desprinse dintr-un bloc notes în care de ani de zile consemnez observaţii care răspund nevoii de proprie cunoaştere, de dialog cu mine însumi şi de aducere aminte", se arată în primele pagini ale cărţii “Între acte”.
Pe locul al doilea în topul vânzărilor editurii amintite s-a aflat, de asemenea, o carte despre viaţa unui actor. Volumul „O poveste cu Horaţiu”, de Doina Papp, conturează traseul urmat de Horaţiu Mălăele de-a lungul anilor, începând de la primele sale apariţii pe scenă şi până azi.
Următoarul clasat a fost romanul „Dacă citeşti asta însemnă că am murit”, de Andrew Nicoll, publicat în colecţia Strada Ficţiunii – secţiunea Contemporan.
Vânzări ridicate au înregistrat şi volumele “Convorbiri cu Alex. Ştefănescu”, de Ioana Revnic, “Garsoniera din pădurea de macarale”, de Dan Chişu, “Ali şi Nino”, de Kurban Said, “Istoria universală”, vol I – Preistoria şi Antichitatea şi vol II – Evul Mediu. Ame