Protestele violente din toată ţara l-au făcut pe premierul turc Recep Tayyip Erdogan să dea înapoi în ceea ce priveşte mall-ul care urma să fie construit în cazarma ce va înlocui piaţa Taksim din Istanbul. Erdogan, care este tot mai des criticat pentru „islamizarea” ţării, a anunţat că va construi o moschee în simbolica piaţă, scrie pe prima pagină de luni a cotidianului turc „Hurriyet”.
„Nu poţi construi un AVM (n.r - un mall) asemănător celor internaţionale în această zonă. Nu există niciun proiect concret de centru comercial. Poate vom face acolo un muzeu sau un spaţiu arhitectural care să adăpostească diverse activităţi”, a spus duminică, la Istanbul, premierul turc.
Erdogan a spus că mult-disputatul Centru Cultural Ataturk, aflat tot în piaţa Taksim, trebuie demolat şi a propus ca în locul acestuia să fie construite o moschee şi un teatru de operă. „O moschee va fi construită în Taksim”, a spus Erdogan, adăugând că nu are nevoie de permisiunea opoziţiei sau a „câtorva răsculaţi” pentru proiecte. El a spus că autoritatea de a decide i-a fost deja conferită de oamenii care au votat pentru Partidul Justiţiei şi Dezvoltării.
Premierul continuă să-i sfideze pe protestatarii din Taksim
Deşi şi-a schimbat poziţia faţă de construirea unui mall în piaţa Taksim, Erdogan continuă să sfideze protestarii care au ocupat piaţa Taksim în ultima săptămână. „Dau foc, vandalizează magazinele. Asta e democraţie?”, s-a întrebat Erdogan, care i-a acuzat pe manifestanţi de distrugerea proprietăţii.
De asemenea, Erdogan i-a criticat pe cei care l-au numit „dictator”. „Spun că Tayyip Erdogan e dictator. Dacă ei numesc dictator o persoană aflată în serviciul poporului, atunci nu mai pot spune nimic”, a adăugat premierul turc.
Twitter, „o problemă” pentru Erdogan
În timpul unei declaraţii făcute duminică pentru un post de televiziune turc, Erdogan