Criza „Pieţei Taksim“ dezvăluie problemele unui popor legate de viitorul propriei ţări, Turcia. Protestele din ultimele zile, declanşate la Istanbul şi extinse la Ankara şi Izmir, sunt efectul nemulţumirilor faţă de guvernarea premierului Erdogan, acuzat că doreşte instalarea unui regim autoritar islamist înaintea centenarului republicii turce, în 2023.

Contestarea populară care s-a extins din Istanbul în mai multe oraşe din Turcia reprezintă coagularea furiei unei populaţii excedate de un guvern care în zece ani a monopolizat toate puterile în stat. De la extrema stângă la dreapta naţionalistă, reprezentanţi din tot spectrul politic turc, reuniţi în Piaţa Taksim din Istanbul şi în alte locuri publice din diverse oraşe, cer „demisia dictatorului“ Recep Tayyip Erdogan. Totul a început cu un protest ecologic paşnic în parcul Gezi din Istanbul, ameninţat cu dispariţia de un proiect guvernamental de a construi un mall în singura oază verde a metropolei de 14 milioane de locuitori. A fost scânteia care a aprins furia acumulată contra guvernului islamo-conservator, furie exacerbată de violenţa forţelor de reprimare a revoltei. Gazele lacrimogene şi tunurile de apă nu au stins dorinţa miilor de turci care cer plecarea lui Erdogan şi păstrarea drepturilor lor într-o Turcie laică.

Fost primar al Istanbulului, Erdogan conduce cu mână de fier propriul partid, al Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP) şi se află la ultimul mandat ca prim-ministru. El nu îşi ascunde dorinţa de a deveni preşedinte şi doreşte modificarea Constituţiei pentru instaurarea unui regim prezidenţial. Cu alte cuvinte, îşi pregăteşte păstrarea puterii totale asupra ţării dacă va fi ales preşedinte. Erdogan şi AKP deţin puterea politică şi în ultimii ani guvernul de la Ankara a accentuat intimidarea asupra majorităţii media turce, a închis ziarişti, sute de studenţi şi responsabili politici, a reprima