Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta vrea un cod de conduita pentru USL

Publicat in Income Magazine, luni 3 iunie 2013 ·

Copreşedintele USL, premierul Victor Ponta, a declarat luni că în cadrul protocolului USL este nevoie de un cod de conduită, pentru a preveni sau sancţiona cazuri precum cel al lui Sorin Roşca Stănescu.

El a arătat, înainte de şedinţa USL, că discuţiile pe protocolul USL nu vor fi finalizate luni. "Astăzi începem şi discutăm lucrurile pe care le avem de aşezat pentru perioada următoare în aşa fel încât să nu mai apară sincope în activitatea USL", a spus Ponta.

El a arătat că există propuneri privind Protocolul USL atât din partea PSD, cât şi PNL, subliniind că toate articolele din acest document nu sunt de negociat, deoarece acestea nu vor fi schimbate, ci vor fi adăugiri, precum un Cod de conduită.

"Un cod de conduită este absolut necesar pentru toată lumea. Am avut cazul Roşca Stănescu, dar o să avem multe altele, fie că este vorba de social-democraţi, de liberali şi este foarte important să avem un Cod de conduită în cadrul USL, în aşa fel încât să prevenim sau la nevoie să sancţionăm dă mai apar asemenea situaţii", a afirmat Ponta. El a susţinut că protocolul va fi adaptat la "realităţile" perioadei următoare, respectiv anul 2014 şi după acesta, scrie Agerpres in pagina electronica.

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum o ora
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 4 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 2 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 5 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 11 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 7 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 10 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Turcul Merih Demiral a marcat în secunda 57 al meciului cu Austria cel mai rapid gol în fazele eliminatorii în istoria Campionatului European

News.ro acum 3 ore
Golul marcat de turcul Merih Demiral după 57 de secunde împotriva Austriei este cel mai rapid gol marcat vreodată în fazele eliminatorii la Campionatul European şi al doilea cel mai rapid gol din istoria competiţiei. Cel mai rapid gol din istoria Eu

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°